MENIU

Jocuri de putere, cu Oreste Teodorescu: Care este viitorul relațiilor interetnice?

Jocuri de putere, cu Oreste Teodorescu: Care este viitorul relațiilor interetnice?

4 Iunie 1920, câștigătorii Primului Război Mondial, reprezentanții Antantei semnează cu Ungaria dezmembrată din imperiul austro-ungar Tratatul de la Trianon prin care este recunoscută oficial unirea Transilvaniei și a unei părți a Banatului cu patria mamă, România.

În mod ciudat, deși acest tratat a consfințit visul revoluționarilor maghiari de la 1848, și anume existența Ungariei independente, pentru politicienii de la Budapesta ziua de 4 Iunie a însemnat un moment de doliu, iar protestul lor nem, nem, Soha, adică nu, nu, niciodată, va deveni laitmotivul neînțelegerii maghiaro-române care durează și astăzi, la un secol distanță.

Negarea Tratatului a devenit o referinţă centrală a unei noi mitologii a naţiunii şi a statului maghiar, mitologie care apare în perioada interbelică şi care continuă să inspire naţionalismul maghiar, mai ales cel de dreapta, până în ziua de azi.

În această seară, cu sobrietate și argumente pertinente, vom lansa o dezbatere cu privire la viitorul relațiilor interetnice, încercând să vindecăm rănile istorice și să găsim predicatele comune de prosperitate și bună înțelegere pentru români indiferent de etnie, care respectă Constituția și indivizibilitatea statului unitar român. Participanții sunt: Florin Ivan, consilier al primului ministru Ludovic Orban, Grigore Cartianu, fostul director SRI Costin Georgescu, Ion M. Ioniță, Dan Dungaciu și Mihai Rusu, de la München. Am invitat și un reprezentat de la UDMR, căci așa mi se pare normal și civilizat, însă am primit un refuz oficial, așa ca ii rog pe membrii CNA să nu mă mai amendeze fără motiv, dacă se poate!

Mai multe articole despre:
oreste teodorescu jocuri de putere