Jinping a discutat la telefon cu Zelenski. Decizie majoră luată de China: cum ar putea influența cursul războiului
Președintele Chinei, Xi Jinping, a avut, miercuri, o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Potrivit televiziunii de stat chineze CCTV, cei doi au avut un schimb de păreri pe tema relațiilor China - Ucraina. Mai mult, în urma discuțiilor purtate, Beijingul a decis să trimită un emisar special în Ucraina care să discute cu toate părțile implicate pentru a rezolva criza ucraineană.
China a fost întotdeauna de partea păcii în criza ucraineană, iar principala poziție a Chinei este să îndemne la pace și să promoveze negocierile, a adăugat liderul chinez, relatează Reuters preluat de HotNews.ro.
Volodimir Zelenski a confirmat pe Twitter discuția: „Am avut o convorbire telefonică lungă și plină de însemnătate cu președintele chinez Xi Jinping. Cred că această convorbire, precum și numirea ambasadorului Ucrainei în China, vor da un impuls puternic dezvoltării relațiilor noastre bilaterale”.
Convorbirea vine după ce Xi a declarat, la începutul lunii aprilie, că este dispus să vorbească cu Zelenski. Acesta i-a cerut în mod repetat lui Xi să se întâlnească cu el, inclusiv după ce liderul chinez l-a vizitat pe președintele rus Vladimir Putin la Moscova luna trecută.
Xi Jinping a fost criticat până acum de Ucraina și de unii oficiali occidentali că, deși se promovează drept un promotor al păcii, poziția sa este evident una de partea Moscovei.
În ciuda faptului că este unul dintre principalii aliaţi ai Moscovei, China a încercat să se poziţioneze ca un intermediar neutru între Rusia şi Ucraina, prezentând în februarie un plan de pace în 12 puncte.
Dar, pe de altă parte, au existat îngrijorări tot mai mari că Beijingul ar putea furniza arme Rusiei. Luna trecută, Politico a relatat că firme chineze, inclusiv una legată de guvernul de la Beijing, au trimis entităţilor ruseşti 1.000 de puşti de asalt, piese pentru drone şi veste antiglonţ.