MENIU

Cum explică jandarmeria violențele din Piața Victoriei. "A fost lovită o persoană în vârstă"

Jandarmeria, intervenție în forță

Reprezentanții Jandarmeriei spun că nu contează cât de mulți jandarmi au fost dislocați în Piața Victoriei pentru a asigura ordinea publică și că aceștia au atributul folosirii forței ca apanaj al meseriei. "Nu este important numărul de jandarmi din piață, că sunt 10, 20 sau 50, ceea ce vi se pare mult poate fi puțin. Dacă vă spun că sunt 40 de jandarmi sunteți mulțumită?", a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei la Realitatea TV.

Amenzile cumulate date sâmbătă celor trei persoane reținute reprezintă 7.000 de lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Jandarmii au reținut cel puțin trei persoane în cursul dimineții în Piața Victoriei și își justifică acțiunea în forță prin faptul că o parte dintre protestatarii aflați în Piața Victoriei ar fi intrat în conflict cu angajații Primăriei Capitalei care amenajează târgul de sărbători, au împins gardurile de protecție și au încercat să intre pe partea carosabilă.

"Colegii mei au mers în mijlocul protestatarilor pentru a ruga un cetățean de acolo să-i însoțească. Acesta a fost acuzat că a lovit o persoană în vârstă. A refuzat procedura normală, au urmat îmbrânceli cu colegii mei. Violența nu rezolvă lucrurile. Există căi normale pentru a te împotrivi unei decizii a Primăriei. Fac o recomandare: îndemn la calm și la păstrarea unei limite, chiar și violența simbolică, dărâmarea acelor garduri nu va duce la rezolvarea situației", a declarat Georgian Enache purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Potrivit acestuia, legea prevede că atributul folosirii forței este un apanaj al jandarmilor, folosind o anumită gradualitatea în raport cu situația.

"Nu am fost solicitați de Primăria Capitalei, există un obiectiv permanent în zona respectivă, fiind vorba de Guvern. Dispozitivul nostru a fost suplimentat pentru a face față situației. Intenția noastră e să păstrăm situația sub control, îi invităm să se păstreze în limite legale. O persoană în vârstă a fost lovită, în acest context unul dintre protestatari a fost dus la secție pentru a se lămuri situația", a mai spus oficialul Jandarmeriei.

"Vom rămâne în zonă cât va fi necesar. Nu vrem să se ajungă la acte de violență, la escaladarea unor conflicte și prezența noastră acolo trebuie să asigure un echilibru. În acest moment ei sunt în continuare în zona centrală, folosesc portavocea, steagurile, dar situația este calmă", a adăugat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.

Ce spun protestatarii despre incidentul cu persoana rănită

"Să va explic ce s-a întâmplat : Domnul în vârstă a început sa înjure manifestantii. In timp ce era filmat de catre un protestatar, cum înjura, domul în vârstă a scos rucsacul din spinare și i-a dat în cap protestatarului într-un mod cât se poate de violent. (i-a zburat efectiv telefonul din mana). Protestatarul a ripostat, evident", spune un protestatar pe pagina sa de Facebook.

"Protestatarul a traversat strada pentru a filma Piața, acel bătrân era lângă jandarmi, iar protestatarul l-a întrebat ce părere are. Atunci bătrânul a început cu injurii", spune o altă persoană care a asistat la incident.

"Urmăriți cu atenție sfârșitul acestei filmări, vă rog", mai spune protestatara:
LINKUL AICI

Aproximativ 100 de persoane se află în Piața Victoriei, locul tradițional al manifestelor din 2017, pentru a împiedica amplasarea târgului de Crăciun anunțat de Primăria București. Oamenii acuză că Primăria a vrut să monteze târgul "noaptea ca hoții", încă de la 5 dimineața.

Primăria Capitalei va organiza, în Piața Victoriei, în perioada 5-17 decembrie, evenimentul cultural dedicat copiilor "Târg de sărbători — Festival de colinde și obiceiuri de iarnă", urmând ca pe 31 decembrie, în același loc, să se desfășoare concertul de Revelion.

Mai multe articole despre:
null