MENIU

Jandarmeria Capitalei dezminte „acordul” cu ACCEPT pentru depășirea numărului maxim de participanți la marșul LGBTQ+

Marș LGBT

Jandarmeria Capitalei reacționează după ce directorul asociației ACCEPT, care reprezintă comunitatea LGBTQ+, a declarat că nu e acord cu limitarea la 500 de persoane pentru Marșul Bucharest Pride și a îndeamnat la nerespectarea legii.

„În legătură cu informația transmisă public de către un reprezentant al Asociației ACCEPT, referitoare la „un acord cu Jandarmeria" care să permită depășirea numărului maxim de participanți prevăzut de legislația în vigoare, cu ocazia marșului autorizat în data de 14 august a.c., Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

Dezmințim informația vehiculată în spațiul public și facem apel la responsabilitate din partea organizatorului pentru desfășurarea adunării publice în condiții de maximă siguranță și cu respectarea strictă a cadrului legal în vigoare, astfel încât sănătatea și securitatea participanților și ale celorlalți cetățeni să poată fi asigurate. 

Totodată, reamintim faptul că, nerespectarea numărului de participanți stabilit de legislația în vigoare și asumat de organizator atrage răspunderea contravențională a acestuia.

Jandarmeria Capitalei va lua toate măsurile pentru ca activitatea declarată să se desfășoare în condiții optime de siguranță pentru toți cetățenii și va urmări, ca de fiecare dată, respectarea prevederilor legale în vigoare”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei.

Primăria Capitalei a autorizat organizarea marșului Bucharest Pride pentru data de 14 august 2021, pe Calea Victoriei. Potrivit actelor normative în vigoare, adoptate de Guvern în contextul pandemei de coronavirus, manifestările de acest gen sunt permise în limita a 500 de persoane. 

Mai multe articole despre:
jandarmerie mars lgbt masuri acord lege