Jandarmeria Capitalei a aplicat amenzi in valoare de 9.700 de lei participanților la protestul AUR din fața Ministerului Sănătății. S-a întocmit și un dosar penal
Jandarmeria Capitalei a amendat mai multe prersoane după violențele de joi, din timpul protestului AUR susținut în fața Ministerului Sănătății. În total, vorbim despre 6 amenzi contravenționale în vaoloare de 9.700 de lei și a fost întocmit şi un dosar penal pentru loviri.
"Cu acazia adunării publice din data de 17.08.2023, de la Ministerul Sănătății, ca urmare a nerespectării prevederilor legale și a evenimentelor petrecute pe timpul desfășurării adunării, Jandarmeria Capitalei face următoarele precizări:
Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 9.700 de lei, după cum urmează:
- 5 sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice;
- 1 sancțiune contravențională, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, a fost întocmit un act de sesizare cu privire la săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, în conformitate cu prevederile art. 193 CP", informează Jandarmeria Capitalei.
În continuare se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, mai arată sursa citată.
Reamintim că un scandal urias a avut loc, joi dupa-amiaza, la protestul AUR din fata Ministerului Sanatatii. Protestaraii au incercat sa indeparteze gardurile de protectie puse de jandarmi si sa forteze intrarea in interiorul cladirii. Mai mulți cameramani ai televiziunilor venite la eveniment au fost bruscați și li s-ar fi cerut să nu mai filmeze. La un moment dat, un barbat s-a urcat pe zid, ajungand pana la etajul 1 al institutiei, loc de unde a filmat multimea care protesta. La un moment dat, un barbat s-a urcat pe zid, ajungand pana la etajul 1 al institutiei, loc de unde a filmat multimea care protesta. Ulterior, postarea a fost incarcata pe pagina sa de Facebook.
Liderul AUR George Simion s-a dezis de protestele marcate de incidente violente care au avut loc în fața Ministerului Sănătății. Politicianul a mai precizat că "stegarul dac", protestatarul care s-a urcat pe jun balcon al clădiri și i-a mobilizat pe participanți, nu are nicio legătură cu partidul său.