Jaful din energie continuă: Facturi emise pe 5 luni - ANRE: „Să fim pregătiţi pentru cel mai negru scenariu”
Haosul facturilor uriașe la energie electrică și gaze este fătă sfârșit! Conducerea ANRE lansează un avertisment: o parte dintre români, în special cei care au avut un consum mare, vor primi factura la energie pe cinci luni, după ce un mare furnizor nu a emis note de plată în ultima perioadă.
În plus, reprezentanții ANRE spun că în ultimele 11 luni au fost 10 acte normative, ordonanţe, modificări şi legi în energie care le îngreunează munca.
„Astea sunt modificări care nu simplifică, ci complică aplicarea legii. Un furnizor mare, nu-i dau numele, din luna mai nu a emis nicio factură la energia electrică pentru consumatorii care au avut un consum mediu de 300 kWh. Din mai, unii dintre ei nu au primit nicio factură. Deci, probabil, vor plăti factura pentru cinci luni”, a declarat vicepreşedintele ANRE - Zoltan Nagy-Bege.
„Pentru această iarnă trebuie să fim pregătiţi şi pentru cel mai negru scenariu, trebuie să avem pe masă absolut toate soluţiile posibile şi imposibile pentru a trece peste această iarnă”, a spus vicepreşedintele ANRE.