Jaful cămătarilor legali, oprit de Parlament. Plafonarea dobânzilor la creditele acordate de IFN-uri, adoptată de Camera Deputaților
După ani întregi în care au fost lăsați pradă „cămătarilor” legali, românii vor scăpa de dobânzile uriașe pe care erau obligați să le plătească. Legea a fost adoptată deja în Parlament și urmează să fie trimisă spre promulgare.
Plafonarea dobânzilor pentru împrumuturile acordate de instituțiile financiare nebancare era necesară de mulți ani. Iar asta în contextul în care, potrivit experților, există în continuare instituții care practică dobânzi și de șapte mii la sută.
Românii care au credite luate de la instituțiile financiare nebancare vor beneficia de dobanzi plafonate.
Astfel, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 5.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 1% pe zi; în cazul celor cu valoare între 5.001 lei și 10.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 0,8% pe zi; în cazul împrumuturilor între 10.001 lei și 25.000 lei, costul total al creditării nu poate depăși 0,6% pe zi.
Dobânzile zilnice corespund unor dobânzi anuale de 365%, 292%, respectiv 219%. Pentru toate împrumuturile, valoarea totală plătibilă de către consumator nu poate depăși dublul valorii totale a creditului.
Prevederile legii nou adoptate de forul legislativ se vor aplica la cerere pentru creditele în derulare, iar în lipsa unui acord între părți, consumatorul poate să apeleze la instanță.
La finele trimestrului al treilea din 2023, populația avea credite la IFN în valoare de aproape 10,7 miliarde de lei.
Cu toate că legea a trecut de Camera Deputaților, reprezentantii opozitiei au avertizat ca masura va putea fi atacata la Curtea Constitutionala.