MENIU

IZVORUL TĂMĂDUIRII // Tradiţii şi obiceiuri de IZVORUL TĂMĂDUIRII. Cum să te fereşti de rele

IZVORUL TĂMĂDUIRII

IZVORUL TĂMĂDUIRII // Vinerea Luminată - Izvorul Tămăduirii este a cincea zi din săptămâna după Paşte, cunoscută şi sub denumirea de Săptămâna Luminată. Sfinții Părinți ai Bisericii ne învaţă ce nu avem voie să facem astăzi, de marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, ca să avem noroc şi să fim feriţi de rele.

IZVORUL TĂMĂDUIRII 2020 // Potrivit credinţei populare, în Săptămâna Luminată, de la Înviere până la Duminica Tomei, Raiul este deschis. Astfel, credincioșii care pleacă dintre noi vor merge de-a dreapta Tatălui Ceresc. Vineri din Săptămâna Luminată poartă numele de Vinerea Scumpă sau Fântâniţa. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

Vinerea Scumpă este în contrast direct cu Vinerea Neagră sau Vinerea Mare, de dinaintea Paştelui. Legendele spun ca Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar in Vinerea Scumpă, căci acea apă era dătătoare de viaţă.

Izvorul Tămăduirii // Aghiasma mică

IZVORUL TĂMĂDUIRII // Credincioşii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică, ce poate fi băută tot timpul anului, nu ca apa de la Botobează, care are un ritiual de folosire mai restrictiv.

Sărbătoarea îşi trage denumirea de la o minune săvârşită de Maica Domnului prin apa unui izvor cu putere tămăduitoare, descoperit, prin mijlocirea Fecioarei Maria, de Leon I (457 - 474), cu puţin timp înainte de a ajunge împărat.

Alături de Mântuitor, care se arată în această săptămână ca izvor al vieţii şi Învierii, Maica Domnului apare ca ocrotitoare a vieţii şi "Izvor al tămăduirilor". În unele părţi din ţară, preoţii merg şi stropesc casele credincioşilor cu această apă sfinţită.

Izvorul Tămăduirii - obiceiuri, tradiţii, superstiţii

IZVORUL TĂMĂDUIRII // În ziua de Izvorul Tămăduirii, tinerii adolescenţi din anumite zone ale ţării obişnuiau să facă legământul juvenil - în casă, în grădini sau în jurul unui copac înflorit.

Persoanele ”legate”, verii, surorile, fraţii, fraţii de cruce se întâlneau anual sau după căsătorie, la Rusalii. După încheierea legământului, ei se comportau unii faţă de ceilalţi ca adevăraţi fraţi şi surori. În tradiţia populară, se crede că bolnavii care respectă ritualul şi beau apă sfinţită din ziua praznicului dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc.

Izvorul Tămăduirii - Importanţa ritualului stropirii cu apă

IZVORUL TĂMĂDUIRII // Cu Agheasma Mică se stropesc toate camerele din casă. Se mai spune în popor că, în Vinerea Luminată, apele sunt mai zgomotoase şi mai zbuciumate. De aceea, zgomotul apei îi ajută pe fântânari să găsească mai uşor o sursă de apă.

Tot în ziua de Izvorul Tămăduirii, gospodarii aruncă apă sfinţită peste vitele de povară, pentru ca ele să fie sănătoase şi să lucreze cu spor la muncile agricole. Se stropesc cu apă sfinţită în ziua praznicului şi grădinile şi livezile, pentru a fi un an rodnic. Totodată, oamenii cred că acest ritual protejează recoltele de distrugerile provocate de grindină.

Izvorul Tămăduirii - Ce este interzis să faci de Izvorul Tămăduirii

IZVORUL TĂMĂDUIRII // În Vinerea Scumpă, femeile nu trebuie să spele să calce sau să croiască îmbrăcăminte, pentru că se spune că lucrul făcut în ziua sfântă nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

Tot printre cei care cred în superstiţii, se spune că dacă cineva are curajul să lase, în ziua de Izvorul Tămăduirii o cană ori un vas cu apă sub un nuc sau un soc, şi găseşte mai târziu pământ la fundul acelui vas, însemnă că nu mai are multe zile de trăit.

Izvorul Tămăduirii. Izvoare tămăduitoare

De-a lungul timpului, apa acestui izvor ar fi vindecat multe boli şi ar fi tămăduit diferite răni şi suferinţe.

Biserica "Izvorul Tămăduirii" a devenit un centru de manifestare a puterii şi milostivirii Maicii Domnului faţă de cei în suferinţă. Credincioşii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie datează din secolul al XIX-lea, dar la subsolul ei se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există până astăzi izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.

Izvorul Tămăduirii

IZVORUL TĂMĂDUIRII // Mănăstirea Ghighiu este renumită nu doar prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă aici în anul 1958, ci şi prin izvorul ei tămăduitor.

La Mănăstirea Dervent, pe locul unde Sfântul Apostol Andrei a făcut o minune, există un alt izvor cu apă vindecătoare.

Un alt loc cu apă vindecătoare este Mănăstirea Horaicioara, dar şi Mănăstirea Prislop. Pelerini din toata ţara vin la aceste mănăstiri să ia apă vindecătoare, apă sfinţită.

Izvorul Tămăduirii. Rugăciune către Maica Domnului de Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii

IZVORUL TĂMĂDUIRII // Acesta este unul din cele mai frumoase canoane de rugăciune către Maica Domnului, care surprinde cel mai plenar mulțimea darurilor de tămăduiri pe care Preacurata le revarsă asupra credincioșilor.

Cântarea 1

Izvorăşte-mi acum, Izvorule, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, dându-mi darul cuvântului, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi har credincioşilor; că tu ai izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas.

Hristos a Înviat din morţi!

Locaş de tămăduire mai presus de fire se arată tuturor biserica ta cea sfântă, Fecioară! Că din moarte vădită ridică lămurit pe credincioşii care aleargă la dânsa şi izvorăşte tuturor mângâierea cea din belşug.

Hristos a Înviat din morţi!

Din ceruri reverşi nouă daruri fără împuţinare, ceea ce eşti cu adevărat una; căci pe cel orb îl faci să vadă lumina, prin tina cea nouă, strigând tu de sus către Leon, mai presus de gând.

Hristos a Înviat din morţi!

Bucură-te, Mărie, bucură-te, ceea ce eşti lauda de obşte şi cinstită a neamului omenesc! Că Ziditorul tuturor peste tine S-a pogorât vădit, ca o picătură, arătându-te izvor nemuritor, dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 3-a

Luminat şi sfânt locaş ai Stăpânului tuturor te ştiu pe tine, Fecioară, şi izvor de nestricăciune, care ai izvorât pe Hristos, apa din care ne adăpăm.

Hristos a Înviat din morţi!

Cât de mare dar ai dat împăratului, Izvorule şi Stăpână, sfărâmând prin apă tăria cea înfricoşătoare a pietrei, care oprea cu dureri cumplite scurgerea udului.

Hristos a Înviat din morţi!

Dar neîmpuţinat curge din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvorând din belşug; cu ajutorul tău cei şchiopi umblă, mulţimea celor leproşi se curăţeşte şi demonii se înăbuşă.

Hristos a Înviat din morţi!

Tuturor credincioşilor le împărţi vindecare: împăraţilor şi popoarelor, sărmanilor şi ocârmuitorilor; săracilor şi bogaţilor, revărsându-le apa îndeobşte, Izvorule, ca pe un leac fără deosebire.

Cântarea a 4-a

Cu adevărat mai mult decât nisipul şi decât picăturile ploilor au crescut mulţimile minunilor izvorului tău, Fecioară, care neîncetat curg din belşug peste tot pământul, tămăduind degrab pe tot cel ce zace de boală grea.

Hristos a Înviat din morţi!

Apă din izvorul tău, Stăpână Fecioară, s-a turnat peste sânul cel ros de răni chinuitoare al femeii; şi îndată au încetat, prin stropire, durerile cele de moarte şi a cunoscut că s-a tămăduit de boala ei.

Hristos a Înviat din morţi!

De neînţeles şi mai presus de fire este cu adevărat ceea ce s-a făcut prin tine, Născătoare de Dumnezeu. Că apa izvorului tău se face tămăduire alungătoare de bolile cele pricinuitoare de moarte, ceea ce firea cu adevărat niciodată nu a văzut.

Hristos a Înviat din morţi!

Neîncetat mă omoară vrăjmaşul cu aţâţările desfătărilor, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Izvorule; nu mă trece cu vederea, ci apucă înainte, ajutătoarea cea grabnică, şi din cursele lui mă izbăveşte, ca necurmat să te măresc pe tine, cea mult lăudată.

Cântarea a 5-a

Grăite fiind cele cu adevărat minunate ale izvorului tău, Curată Fecioară, umplu de uimire cugetul oamenilor; căci s-au făcut peste fire, sfinţind pe toţi credincioşii.

Hristos a Înviat din morţi!

Grăit-au despre darul tău lâna, mana şi Siloamul şi stânca din care a ţâşnit apă, foişorul lui Solomon, apele Iordanului şi fântâna samarinencii.

Hristos a Înviat din morţi!

Picăturile izvorului tău, Curată Fecioară, şi pe un mort au înviat, lucruri mai presus de cuvânt şi de pricepere! Că toate ale tale, Preacurată, biruiesc judecata omenească.

Hristos a Înviat din morţi!

Vindecă patimile mele, Fecioară, ceea ce ai uscat izvorul scurgerii de sânge, frigurile şi fierbinţeala aprinderii şi boala ofticei, oprirea udului şi curgerea pântecelui.

Cântarea a 6-a

Cuvintele cântării te laudă pe tine, curată, ca pe ceea ce eşti cu adevărat izvor; că ai născut mai presus de cuvânt pe Adâncul înţelepciunii, pe Cel ce a spânzurat norii în văzduh şi pământul pe ape.

Hristos a Înviat din morţi!

Împiedicat-ai prăbuşirea scărilor, care ameninţa cu zdrobirea pe zugravii de acolo, o, Izvorule preasfânt, mântuind şi pe popor de cutremur, când s-a dărâmat locaşul.

Hristos a Înviat din morţi!

Pântecele cel mai înainte sterp din pricina nerodirii l-ai dezlegat în chip vădit, prin apa izvorului tău; că tu ocroteşti şi naşterile de prunci, ca ceea ce ai născut pe Stăpânul a toate, rămânând fecioară.

Hristos a Înviat din morţi!

Nici cuvântul, nici mintea, nici limba nu izbutesc să laude naşterea ta, curată! Ci neputincioase sunt şi se ruşinează faţă de tine şi înţelepciunea filozofilor şi măiestria ritorilor.

CONDAC

Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci ca ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ţie: Bucură-te, apă izbăvitoare.

Cântarea a 7-a

Scoateţi, bolnavilor, din izvor tămăduiri! Că Preacurata face să curgă, din izvorul cel dumnezeiesc, îndulcirea cea adevărată, izvorând cu adevărat torentul desfătării. Pentru aceasta să ne adăpăm cu toţii, cu credinţă, din şuvoaiele cele îmbelşugate.

Hristos a Înviat din morţi!

Minunile tale nemaiauzite, stăpână, pe toţi credincioşii care le aud îi umplu de mirare. Căci pe cei muţi şi surzi apa ta îi arată ca pe nişe bine grăitori; iar pe cei ce pătimesc cumplit îi tămăduieşte şi vindecare le dăruieşte.

Hristos a Înviat din morţi!

Din văpaia durerilor scoţi pe cei ce aleargă la tine, curată, rourându-i cu ape din izvorul cel minunat; că de ulcer se izbăveşte omul şi de pelagră, iar pe lepros îl vindeci şi cărbunele l-ai stins.

Hristos a Înviat din morţi!

Tineri şi fecioare şi toţi oamenii, pe stăpâna cu credinţă din suflet să o lăudăm în chip luminat. Căci a vindecat străpungeri de cuie şi boli de ochi şi bubele cele rele şi umflături şi pe paralitic.

Cântarea a 8-a

Dumnezeiască şi sfântă apă izvorăşte izvorul tău, Fecioară. Căci curgerea idropicilor o opreşte degrabă cu dumnezeiasca chemare a harului. Pentru aceasta te cinstim, Izvorule, în veci.

Hristos a Înviat din morţi!

Să lăudăm toţi, cu înţelepciune, apa cea sfântă şi de viaţă izvorâtoare; că pornirea nădufului pe loc o opreşte şi liberă o face spre răsuflare. O! minunile tale, Curată Născătoare de Dumnezeu!

Hristos a Înviat din morţi!

Ce gură va lăuda minunea naşterii tale, Prealăudată? Dar şi ce minte ar putea să privească izvorul minunilor tale şi în cuvinte să-1 preaslăvească? Nu este cu putinţă firii să laude cele ale tale.

Hristos a Înviat din morţi!

Toată puterea morţii asupra ta s-a nimicit în întregime, împărăteasă şi Doamnă! Că tu ai izvorât pe împăratul, pe Viaţa cea fară de moarte, pe Hristos, Apa şi Mana, în veci.

Cântarea a 9-a

Apa izvorului tău covârşeşte toate apele, Fecioară curată, dăruind, la vedere, izbăvire de boli cumplite şi sufletelor toată tăria, ca una ce se varsă mai presus de fire.

Hristos a Înviat din morţi!

Ca pe o izbăvire de boli, vedem toţi acest nou Siloam al izvorului tău, Fecioară; că orbul a luat vedere şi toţi dobândim, neîncetat, sănătate şi viaţă.

Hristos a Înviat din morţi!

Cei ce căutaţi sănătate, alergaţi la izvor! Căci Curata Fecioară sălăşluieşte în apă. Saltă şi te bucură, mulţime a credincioşilor, precum se cuvine, că vei avea în sfântul locaş împlinirea cererilor.

Hristos a Înviat din morţi!

Înălţatu-s-a mai presus de ceruri apa izvorului tău şi cu curgerile ei a străbătut adâncurile pământului; aceasta este ambrozie a sufletului, nectar al credincioşilor, mierea cea din piatră şi împărtăşirea de mană.

Hristos a Înviat din morţi!

Veseleşti, Fecioară, pe credincioşi mai presus de fire, izvorând har din izvorul cel veşnic, dându-le lor putere asupra vrăjmaşilor, biruinţă pururea, sănătate şi pace şi plinirea cererilor.

SEDELNA

Pe Fântâna cea pururea nesecată şi înviorătoare, pe Dumnezeiescul Izvor din care ţâşnesc şuvoaie de apă, cu un glas să-1 lăudăm cei ce îi cerem darul; că în fiecare zi curge şi arătând tămăduirile măcar ca pe curgerile râurilor. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem cu credinţă din Izvor putere neîmpuţinată şi cu adevărat fără de moarte, care rourează arătat inimile celor binecredincioşi; şi cu buzele să grăim: Tu eşti mângâierea credincioşilor.