MENIU

Iulie, cea mai caldă lună din istorie. Europa trece prin zile de foc: zeci de state iau măsuri extreme

Caniculă sufocantă/ Arhivă foto

Europa bate toate recordurile de caniculă, iar luna iulie ar putea să aducă și mai mult de atât. Marile orașe din Italia trec prin zile de foc, cu temperaturi istorice, în timp ce alte țări trec la măsuri disperate. Americanii care ajung la spital cu temperatură sunt băgați în saci de cadavre pline ochi cu gheață, iar germanilor le este recomandat să își aducă un lighean cu apă la muncă, ca să își răcorească picioarele. În România, scenariul este asemănător. Pentru a reduce temperatura din interiorul caselor, un deputat propuse vopsirea tuturor clădirilor în alb. 

Roma s-a încins pentru prima dată în istorie la 41.8 grade Celsius. Pe străzi, Protecția Civilă a împărțit termosuri, ca oamenii să își ia apă de la fântânile publice, iar ventilatoarele merg non-stop la terase. 23 de orașe au fost sub cod roșu de caniculă extremă.


În provincia spaniolă Catalonia, temperaturile au trecut de 45 de grade Celsius. Oamenii au încercat să se răcorească la piscine, la plajă și în apă, dar căldura sufocantă le-a dat de furcă.

"Apa nu ne mai răcorește. Dimpotrivă, este mai răcoare pe plajă. Am piscină acasă și pot să vă asigur că apa mării e mult mai fierbinte decât cea din piscină", spune un spaniol.

În Germania, specialiștii în sănătate publică vor să ușureze viața oamenilor și propun introducerea somnului de prânz, pentru a-i face să rămână în case pe vremea de foc și să evite deplasările.


Peste Ocean, americanii apelează la măsuri disperate: pacienții care vin la spital cu temperatură sunt puși în saci pentru cadavre, pline cu gheață.

Și la noi în țară se cer măsuri extreme. Un deputat a depus recent un amendament la Codul Urbanismului prin care cere ca toate clădirile să fie vopsite în nuanțe de alb sau derivate. Motivul? Vopseaua de culoare albă reduce temperatura cu cel puțin 3 grade Celsius, iar asta ne-ar putea salva pe perioada verii.