Iulian Bădescu și denunțătorul Daniel Capră, aduși la DNA pentru confruntare
Primarul demisionar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, și denunțătorul din dosarul acestuia, Daniel Capră, finanțator al FC Petrolul Ploiești, ambii aflați în stare de arest preventiv, sunt aduși, vineri, la sediul DNA Ploiești, pentru confruntare.
Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că cei doi vor fi scoși din arestul preventiv și duși la sediul DNA Ploiești, fără a preciza însă pentru ce fel de proceduri.
Ulterior, atunci când Daniel Capră a sosit la sediul DNA a confirmat că este vorba despre o confruntare între el și Bădescu, precizând că este pregătit pentru aceasta și reiterând faptul că primarul demisionar al Ploieștiului a luat mită.
Iulian Bădescu a fost arestat preventiv săptămâna trecută, el fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu într-un dosar instrumentat de DNA care vizează acordarea de fonduri de la bugetul local echipei de fotbal FC Petrolul Ploiești.
Daniel Capră, finanțator al Petrolului Ploiești, trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro, este denunțător în dosarul în dosarul lui Bădescu cu privire la infracțiunea de luare de mită.
Avocatul lui Bădescu, Tănase Plăiașu, a arătat la finalul ședinței în care Tribunalul Prahova a analizat cererea procurorilor privind arestarea preventivă că probele privind infracțiunea de luare de mită se bazează pe un denunț făcut de finanțatorul FC Petrolul, Daniel Capră, care este susținut de o declarație a fratelui său, Nicolae Capră, și a concubinei acestuia din urmă.
''Din punct de vedere legal, ca și probă este recunoscută declarația martorului pentru că este sub jurământ, dar asta nu înseamnă că judecătorul nu ține cont de unde izvorăște declarația, de gradul de rudenie și de interese'', a explicat, la acel moment, Plăiașu.
De altfel, Iulian Bădescu a declarat atunci când a fost adus la sediul DNA Ploiești pentru audieri, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul său și la sediul Primăriei, că "probabil" Daniel Capră a făcut denunț împotriva sa.
''Probabil dl. Capră, de acolo din arest, a fost sfătuit sau presat să dea o declarație împotriva mea. Acest zvon este de foarte mult timp în piața ploieșteană, că dl. Capră negociază eliberarea sa'', a afirmat, la acel moment, Bădescu.
Iulian Bădescu a demisionat din funcția de primar al Ploieștiului, renunțând, de asemenea, la toate funcțiile pe care de deținea în PSD Prahova și în PSD Ploiești, inclusiv la calitate de membru al acestui partid.
În dosarul lui Iulian Bădescu mai sunt urmărite penal sub control judiciar secretarul Primăriei Ploiești, Oana Iacob, și jurista Iulia Alexandru, ele fiind acuzate de abuz în serviciu.