Iubitul Elenei Udrea: „A slabit mult pe fondul stresului. Am încercat să îi arăt o poză cu fetița, dar nu ne-a lăsat”
Iubitul Elenei Udrea susține că a încercat să îi arate acesteia poze cu fetița și ca fostul ministru a slabit mult pe fondul stresului.
Adrian Alexandrov a fost prezent în sala de judecată, luni, la recursul făcut de Elena Udrea.
„Am fost și ieri și am văzut-o, că am fost la penitenciar. Avocații au pregătit apărarea, sper ca acest complet de judecată să repare sau să îndrepte abuzul făcut în dosarul Elenei.
M-am pus mai lângă ea, am încercat să îi arăt o poză pe telefon cu cea mică, însă doamna care o păzea nu ne-a lăsat.
Îmi e greu să merg cu cea mică în vizită pentru că discuția se desfășoară în spatele unui geam, nu a văzut-o de două luni de zile pe mama ei. Ea nu știe ce face mama ei și unde e, încerc să o țin cât pot departe de ceea ce se întâmplă cu ea. I-am spus că este la muncă, are treabă și va veni curând. Ea nu are percepția timpului la vârsta asta.
A slăbit foarte mult. Cred că mai mult pe fond de stres, ca și mine de altfel”, a spus Adrian Alexandrov.