MENIU

Iubita fostului șef al Serviciului Secret din M.A.I, CONDAMNATĂ la închisoare. Vanessa Youness, implicată într-un dosar controversat

Gelu Oltean și Vanessa Youness

Iubita lui Gelu Oltean, fost șef al Serviciului Secret din Ministerul de Interne, a fost condamnată la ani grei de închisoare. Vanessa Youness este acuzată de trafic de influență. Aceasta mai este vizată și în alt dosar controversat, împreună cu partenerul său de viață.

Vanessa Amal Youness este acuzată că a primit un milion de euro de la un om de afaceri pentru a interveni la un demnitar al statului român în legătură cu atribuirea licenţelor Microsoft. Vineri, aceasta a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la trei ani închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Instanța a decis și confiscarea sumei respective și a menținut sechestrul pus de procurori pe mai multe bunuri ale acesteia, respectiv terenuri şi construcţii din judeţul Dâmboviţa, printre care şi o clinică.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. 

Potrivit DNA, faptele ar fi avut loc în perioada februarie - august 2011. În schimbul banilor, Youness a promis că va interveni pe lângă un înalt demnitar în vederea aprobării unor documente ce priveau licenţele IT Microsoft pentru produse utilizate în şcoli.

Documentaţia a fost aprobată la 6 iulie 2011, independent de presupusele demersuri ale inculpatei, indică DNA. Cu toate acestea, Youness a primit banii pretinşi, în două tranşe, printr-un intermediar. Suma de 720.621 de euro a fost virată în contul unei societăţi controlate de inculpată, în ziua în care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a primit confirmarea oficială a aprobării documentelor (14 iulie 2011), iar restul sumei i-a fost înmânată în numerar, precizează anchetatorii.

Potrivit presei, denunțătorii în acest dosar au fost oamenii de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu.

Tot presa a scris că Vanessa Youness ar fi o apropiată a fostului premier Emil Boc, acesta fiind audiat ca martor în proces.

Vanessa Youness mai este implicată alături de Gelu Oltean într-un alt dosar de trafic de droguri, cei doi fiind acuzaţi de DIICOT că organizau şedinţe de şamanism în clinica deţinută de femeie în Dâmboviţa. La ședințele respective ar fi participat zeci de persoane, care consumau o băutură tradiţională folosită de triburile din zona Amazon - Ayahuasca. Dosarul este blocat de un an în cameră preliminară la Tribunalul Dâmboviţa, potrivit Agerpres.