Îţi creşte păr în urechi? Mare atenţie! Suferi de această boală
Te-ai întrebat vreodată de ce crește păr în urechi? Oamenii de știință au făcut numeroase studii pentru a afla de ce apare părul în această zonă a corpului și au aflat că e printre primele simptome ale bolii secolului XXI.
Potrivit ultimelor cercetări făcute de oamenii de știință britanici, părul din urechi este asociat cu riscul de a face un atac de cord. Sute de mii de persoane mor zilnic din această cauză, inima fiind cel mai sensibil organ, care nu se poate adapta la secolul vitezei. Stresul de zi cu zi și stilul de viață nesănătos contribuie din plin la bolile de inimă.
Unul din medicii care au făcut această cercetare, dr. Frank Sanders, susține că nu trebuie ignorat niciodată acest semn. Studiul a fost publicat în „New Engeland Journal of Medicine”.
Acest simptom a fost botezat după cercetătorul care a făcut descoperirea. I se spune „semnul lui Frank”, cel care anunță atacul de cord cu mult înainte să se producă.
Părul crește în urechi din cauza congestiei arteriale, spun numeroși medici. Studiul a fost realizat în urma analizării a 43 de bărbați și 20 de femei, care în timp au suferit de boli cardiovasculare.
Richard Wagner, un alt reputat om de știință, susține următoarele: creșterea firelor de păr în urechi ori alte zone unde nu există pilozitate excesivă în mod natural este semnul că producția celulelor roșii din sânge este mult prea mare.
E important de precizat că și suplimentele de testosteron luate de bărbați pot duce la creșterea firelor de păr în urechi și la boli de inimă.
Sursă: teotrandafir.com