MENIU

Italia asprește legislația cu privire la copiii problemă. Nici părinții abuzivi nu scapă de sancțiuni dure

Italia pregătește asprește legislația cu privire la copiii problemă

Italia pregătește o nouă legislație dură! Minorii vor putea fi arestați mai ușor, iar părinții care nu își lasă copiii la școală riscă să fie decăzuți din drepturi. 

Giorgia Meloni, prim-ministrul Italiei, se confruntă cu prima polemică a acestei veri. Motivul îl constituie un nou decret-lege adoptat în joi seara, care are drept scop reducerea criminalității juvenile în țară.

Deși reforma va intra imediat în vigoare, acesta trebuie să fie transformat mai întâi în lege de Parlamentul italian în termen de 60 de zile. Reforma aduce cu sine un set de măsuri controversate, precum arestarea mai ușoară a minorilor sau pedepsirea părinților care nu respectă obligația de a-și educa copiii prin amenzi sau chiar cu închisoarea de până la doi ani și pierderea drepturilor părintești, conform publicației El Periodico.

Decretul a fost salutat de Liga lui Matteo Salvini, cel mai important asociat politic al lui Meloni. "Un minor care ucide trebuie să plătească la fel ca un adult", a spus liderul ultranaționalist.

Marcel Ciolacu nu este de acord cu testarea în masă a elevilor pentru consumul de droguri: „Este o isterie”

Potrivit noii legislații, Italia nu coboară vârsta urmăririi penale, ci coboară de la 9 la 6 ani pragul de pedeapsă care permite aplicarea detenției în cazurile de condamnare a minorilor cu vârste între 14 și 18 ani. Lucru care, consideră Guvernul, va încuraja judecătorii să emită mai multe pedepse cu închisoarea pentru minorii care comit infracțiuni și sunt prinși în flagrant.

La originea noii legislații se află niște evenimente șocante care au cutremurat Italia în această vară. În special, un viol în grup asupra unei tinere de 19 ani din Palermo, Sicilia, care este investigat de către autorități, după ce camerele de supraveghere i-au surprins pe cei șapte tineri trăgând-o pe fată într-un câmp deschis. De asemenea, un alt viol în grup asupra a doi veri în vârstă de 10 și 12 ani în Caivano, lângă Napoli, în care aproximativ 10 tineri, unii dintre ei minori, sunt în curs de investigație. În același oraș, cu doar câteva zile în urmă, un muzician de 24 de ani a fost ucis cu un pistol de către un minor în vârstă de 17 ani în centrul istoric, după o dispută legată de o motocicletă parcată în mod neglijent.

"Ne confruntăm cu o situație scăpată de sub control și trebuie să acționăm", a spus Meloni, după întâlnirea cu mama muzicianului ucis. Aceste măsuri "nu sunt doar norme represive, ele sunt și preventive", a spus Giorgia Meloni.

Propunerea legislativă a Giorgiei Meloni a coincis cu două importante operațiuni efectuate de poliție în timpul săptămânii. Acestea au constat în descinderi în cartiere sărace și zone periculoase din Napoli și Roma, unde s-au confiscat cantități semnificative de droguri și arme, iar peste 80 de persoane au fost arestate.

CSAT pentru consumul de droguri în școli! Klaus Iohannis: „Este un fenomen alarmant”