MENIU

Italia, în „ZONA ROȘIE”, la un an de pandemie. RESTRICȚII dure de Paștele catolic după creșterea rapidă a infectărilor COVID-19

Italia va fi, pentru a doua oară în an de pandemie, în carantină totală de sărbătorile pascale. Aproape toată peninsula va intră în „zona roşie”, în perioada 3-5 aprilie, de Paștele catolic. Decizia luată de autoritățile italiene era așteptată după ce indicele de infectare la două săptămâni e în continuă creștere, accelerarea fiind adusă și de apariția noilor mutații, mai contagioase, dar și de relaxarea oamenilor după un an de pandemie. Astfel că, în pofida împărțirii în zone galbene, portocalii și roșii de COVID-19, de săptămâna viitoare, aproape întreaga Italie este ROȘIE. Guvernul vrea să evite supraîncărcarea spitalelor, ca anul trecut. Din păcate, Italia rămâne țara rămâne afectată și la un an de când a izbucnit pandemia, fiind în top 10 COVID-19 la nivel mondial. În Europa este pe al doilea loc la numărul celor care au pierdut lupta cu virusul și pe al cincilea în cazul îmbolnăvirilor raportate. Anul trecut, de Paștele catolic, pe 12 aprilie, situația în Peninsulă era dramatică, infectările creșteau accelerat, depășind 150.000 și decesele ajungând la aproape 19.500. În decurs de un an, s-au îmbolnăvit peste 3 milioane de italieni, iar numărul celor morți a depășit deja pragul de 100.000. Doar două milioane de italieni din cele 60 cât numărăr peninsula erau complet protejați prin vaccinarea împotriva COVID-19. 

 

„Avem o zonă roșie cu caracter național, cu excepția regiunilor din zona albă”, a anunțat vineri ministrul Sănătății, Roberto Speranza. Printre măsurile restrictive prezentate de Speranza se numără aceea că, în următoarele săptămâni (15 martie - 6 aprilie), zonele galbene sunt aduse la portocaliu și intrarea în zona roșie va fi mai oportună: toate regiunile care au un impact săptămânal peste 250 de cazuri la 100 mii de locuitori vor fi inserate în zona cu cele mai severe măsuri prin instrumentul ordonanțelor ministrului Sănătății. Interdicția de circulație rămâne neschimbată: stați în case între orele 22.00-05.00.

Virusologii italieni au cerut încă de acum o lună cel puțin încă 30 de zile de LOCKDOWN pentru a stăvili răspândirea coronavirusului.

Doar 12 provincii vor rămâne în scenariul roșu, în timp ce alte opt regiuni să urmă să devină portocalii. De luni, 15 martie, până în 6 aprilie, regiunile care vor avea un număr săptămânal de cazuri mai mare de 250 la 100.000 de locuitori vor trece automat în zona roșie, nivelul maxim al sistemului de restricţii anti-COVID în Italia. 

Timp de două săptămâni, inclusiv de Paști, italienii vor putea ieşi din case numai din motive de muncă, sănătate sau urgenţă. Este obligatorie purtarea măștii de protecție. Vor fi deschise doar magazinele esenţiale, iar activităţile şcolare se vor desfăşura de la distanţă, restaurantele şi barurile nu vor putea servi clienţii. 

Localurile rămân închise, doar livrările la domiciliu sau servirea la pachet sunt permise, până la  ora 18.00 în baruri și până la ora 22.00 pentru restaurante. 

Sunt permise în zonele roșii numai activități sportive individuale și numai în aer liber, numai în apropierea locuinței, masca fiind obligatorie. Sălile de sport și piscinele sunt evident închise.

Potrivit ultimelor date centralizate, Italia a ajuns, vineri, la 3,12 milioane de cazuri de COVID-19 și la 101.184 de decese. Numărul cazurilor zilnice este de peste 25.000, joi, în Italia fiind raportate  26.000 de cazuri noi de îmbolnăvire COVID-19 și 373 de decese. 

Până vineri, 12 martie, Italia vaccinase deja 10 la sută din populație, fiind administrate 6,2 milioane de doze de ser anti COVID-19, potrivit statisticilor. Dintre aceștia, doar aproape 2 milioane erau considerați complet protejați, și cu a doua doză de vaccin împotriva COVID-19.