Italia: A fost adoptat un nou decret privind măsurile CoVID-19
În Italia a intrat de astăzi în vigoare un nou decret cu măsuri anicoronavirus, care prelungeşte majoritatea regulilor de protecţie cel puţin până la data de 31 iulie. Rămân închise cluburile, iar evenimentele publice sunt interzise în continuare.
În noul decret cu norme anticoronavirus în vigoare de la 14 iulie rămâne obligatorie purtarea măştii de protecţie în locurile închise şi în special când nu se poate menţine distanţa de un metru între persoane, şi aceasta cel puţin până la 31 iulie. Potrivit Ministerului Sănătăţii de la Roma, în prezent, în Italia, curba epidemică nu permite o nouă relaxare a restricţiilor deja existente. motiv pentru care se recomandă în continuare igiena mâinilor, scrie RRA.
Sunt sacrificii minore, dar sunt cele mai importante, a subliniat ministrul sănătăţii, Roberto Speranza, completând că "apelul este acela de a respecta cu stricteţe regulile în locurile sensibile, precum muzee, magazine, centre comerciale, săli de sport, restaurante, saloane de coafură, cinematografe şi instituţii publice, pe lângă mijloacele de transport în comun".
Cine călătoreşte cu avionul de la 15 iulie va putea să aibă şi un bagaj de mână, care va fi aşezat în spaţiul amenajat deasupra scaunelor, ceea ce era interzis iniţial de la 26 iunie.