MENIU

Italexit, al doilea partid anti-UE, după Brexit. Ce șanse are

nou partid anti-UE, înființat în Italia

Senatorul Gianluigi Paragone, fost membru al Mişcării antisistem ”5 Stele” și fost jurnalist, a lansat partidul suveranist Italexit, care promovează ieșirea țării din UE, după modelul Marii Britanii.

Gianluigi Paragone a făcut anunțul după o întâlnire cu şeful partidului Brexit, Nigel Farage, la Londra.

"Aderarea la mişcare nu va face decât să crească, în acelaşi ritm ca minciunile pe care Europa ni le spune", a spus liderul noului partid, într-o conferinţă de presă.

Recent, senatorul italian a afirmat că "cetăţeanul european nu există" și a vorbit despre o ”apropiată prăbuşire a UE.”

Analiștii estimează însă că noul partid anti-UE nu va avea susținerea majorității cetățenilor. Politologul Renato Mannheimer, citat de Agerpres, a precizat că ”cea mai mare parte a italienilor nu vrea să părăsească UE. Doar circa 30%, uneori 40% spun ”Da” unei plecări. Partidul lui Paragone nu poate constitui un public destul de important pentru ieşirea Italiei din UE.” Acesta a subliniat că, deși, la începutul pandemiei, UE a fost criticată pentru lipsa unui răspuns rapid, pe parcurs, sprijinul UE pentru italieni a crescut din nou. Un exemplu este planul de relansare post-pandemie, de 750 miliarde de euro, aprobat recent de liderii Uniunii. O sumă importantă din aceste fonduri este destinată susținerii economiei italiene, lucru care va duce la creșterea încrederii cetățenilor în blocul comunitar, estimează politologul.

Mai multe articole despre:
italexit gianluigi paragone