Incendiu la un restaurant cunoscut din Capitală
Un restaurant cunoscut, aflat pe Splaiul Independenței, a fost cuprins de flăcări în cursul zilei de vineri. Circa 300 de metri pătrați din suprafața restaurantului au fost afectați în urma incendiului. Nu este prima dată când localul se confruntă cu această problemă.
Restaurantul, aflat în apropierea pasajului Basarab, a luat foc a doua oară în decurs de o lună.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a relatat că incendiul a fost stins în totalitate, iar restaurantul era nefuncțional, fiind dezafectat și neracordat la utilități de pe Splaiul Independenței nr. 230, după incendiul suferit luna trecută.
Vineri, localul a fost ars în proporție de 80 la sută, dar nu au existat victime.
La fața locului au venit trei autospeciale IGSU, o autoscară și o ambulanță SMURD, relatează Agerpres.
Mai multe articole despre:
pompieri
Bucureşti
SMURD
ISU
IGSU
autospecială
icnendiu
restaurant incendiat