MENIU

ISTORICUL vizitelor președinților francezi în România: de la Charles de Gaulle la Emmanuel Macron

Charles de Gaulle, Bucuresti 14 mai 1968/ Captură video Youtube

De-a lungul timpului, printre președinții francezi care au vizitat țara noastră, s-au numărat Charles de Gaulle, Francois Mitterrand, Jacques Chirac și Nicolas Sarkozy. Acum a venit din nou rândul lui Emmanuel Macron, care ne-a mai fost oaspete în 2017. Urmărim un scurt istoric al vizitelor pe care le-au făcut în România principalii locatari de la Palatul Élysée. 

În zilele de 14-18 mai 1968, Nicolae Ceauşescu a trăit primul său mare triumf. Vizita generalului Charles de Gaulle însemna începutul întâlnirilor pe care "cel mai iubit fiu al țării" le va avea cu mari personalităţi din afară.

De Gaulle l-a decorat cu Marea Cruce a Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie a statului francez. Generalul a avut parte de o primire sincer entuziastă din partea românilor, dar, la sfârșitul vizitei, de Gaulle l-a catalogat pe Ceaușescu drept "un țăran mincinos".

Francois Mitterrand a fost primul lider occidental care a venit la București după 1989,mai exact, în zilele de 18–19 aprilie 1991, la invitatia primului președinte al României post-comuniste, Ion Iliescu.

Atmosfera în București era una extrem de tensionată în urma mineriadelor, așa că studenții l-au întâmpinat pe oaspetele francez cu cuvintele "Mitterand, amicul asasinului". Pe parcursul vizitei pe care cei doi șefi de stat au făcut-o la Iași, Ion Iliescu a fost huiduit.

Au urmat vizitele lui Jacques Chirac, în 1997 și în 2006, și participarea acestuia la Summit-ul Francofoniei, de la București.

În 1997, cu ocazia primei vizite a lui Chirac, a fost lansat Parteneriatul Special dintre România și Franța.

În 2008, președintele Traian Băsescu și președintele Republicii Franceze, Nicolas Sarkozy, au semnat, la București, „Declarația comună privind instituirea unui Parteneriat strategic între Franța și România”.

În 2017, vizita lui Emmanuel Macron la București a fost prilejuită de preocuparea acestuia de a susține libertatea de circulație a lucrătorilor în Europa și implicit de a retrasa relațiile Est-Vest.