Istoria neștiută a unirii românilor
Manualele de istorie îl prezintă pe Mihai Viteazu ca fiind artizanul primei uniri a provinciilor româneşti, în anul 1600. Puțini știu însă că înaintea sa au existat alți protagoniști care au reușit unirea, nu neapărat în aceeași formă, scrie Descopera.ro.
Importanţa acţiunilor lui Mihai Viteazul a fost pusă în valoare prin intermediul operelor literare ale paşoptiştilor, dintre care se remarcă „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul” a lui Nicolae Bălcescu. În perioada comunistă, regimul ceauşist îl aşeza la loc de cinste pe voievod, în rândul conducătorilor de seamă ai neamului românesc. De atunci, imaginea lui Mihai Viteazu nu s-a schimbat mai deloc, fiind prezent în memoria colectivă în aceeaşi formă mitizată.
Se pare, însă, că nu el a fost primul protagonist al unirii românilor, ci alte personalităţi, mai mult sau mai puţin cunoscute marelui public. Noi vă vom prezenta doi dintre cei care au plănuit unificarea provinciilor româneşti, ba mai mult, şi-au transpus ideile în realitate. Această ''unire'' urma să se facă, însă, sub sceptru străin.
„Regatele Navarrei şi Daciei, aflate sub stăpânire turcească, au fost cucerite, subjugate şi înfrânte”
Unul dintre aceştia (considerat a fi chiar primul) este Giovanni Battista Castaldo (1493-1563). Cariera lui a fost una impresionantă, remarcându-se prin calităţile sale ostăşeşti, în armata împăratului romano-german Carol Quintul. Castaldo urcă rapid în ierarhia militară, obţinând, în anul 1546, gradul de general.
Cinci ani mai târziu, spaniolul a primit misiunea de a conduce trupele austriece în lupta antiotomană din Transilvania. În tot acest timp, majoritatea trupelor turceşti erau concentrate în Orient, cele din Ardeal putând fi uşor de învins. Generalul Castaldo devine, astfel, conducătorul de facto al Transilvaniei, pentru o perioadă de 5 ani.
În tot acest timp, Castaldo se implică în toate sferele de conducere ale Principatului, de la administraţie şi armată, până la domeniul politic. Astfel, noul conducător al Transilvaniei reuşeşte să îi înlăture de pe tron pe domnitorul Moldovei, Ştefan Rareş, şi pe cel al Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul. În locul acestora au fost numiţi apropiaţi ai generalului, care aveau, practic, rolul unor vasali aflaţi în slujba împăratului habsburgic.
Putem spune că aceasta a fost prima unire a provinciilor în care populaţia românească era majoritară. Ea l-a avut ca protagonist pe Giovanni Castaldo, care, cu această ocazie, îşi atribuie titlul de „Restituor Daciae” („Unificatorul Daciei”). Mai mult decât atât, din această perioadă datează medalii, care prezintă, pe revers, următorul text în limba latină: „Captis Subactis Fusisque Regibus Navarae Daciae Et Olim Persarum Turcarum Duce” („Regatele Navarrei şi Daciei, aflate sub stăpânire turcească, au fost cucerite, subjugate şi înfrânte”).
În anul 1556, Castaldo este nevoit să părăsească Transilvania, pierzând puterea asupra teritoriilor cucerite în urmă cu doar 5 ani.