MENIU

Israelul renunță la obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber. Ce alte restricții se ridică

Masca de protecție anti-Covid

Israelul va elimina de duminică obligativitatea purtării măștii în aer liber, după ce a avut una dintre cele mai de succes campanii de vaccinare, relatează Realitatea PLUS. 

Măștile de protecție vor trebui însă purtate în continuare în spațiile publice închise. În plus, sistemul de învăţământ va relua funcţionarea integrală, astfel că toți elevii vor reveni în bănci după mai bine de un an.

Israelul a fost una dintre primele țări care, în primăvara anului 2020, a impus purtarea unei măști sanitare în locurile publice și care a lansat apoi o campanie susținută de vaccinare.

Israelul are în prezent doar 3.000 de cazuri active, în comparaţie cu câteva zeci de mii săptămâna trecută.