MENIU

Israelul REDUCE carantina pentru cazurile pozitive asimptomatice. Câte zile vor sta aceștia în izolare

Tel Aviv FOTO: Profimedia

Guvernul israelian a decis luni să reducă durata carantinei pentru persoanele pozitive la COVID-19, dar asimptomatice, de la şapte la cinci zile, în contextul în care numărul record de contaminări provoacă, ca şi în alte ţări, temeri privind destabilizarea economiei, relatează AFP şi Reuters.

Măsura intră în vigoare de miercuri. Israelul, confruntat cu varianta Omicron cu o răspândire mult mai rapidă, se alătură numărului tot mai mare de ţări care au redus durata carantinei pentru persoanele contaminate, ca şi Franţa, Spania, Argentina, SUA şi Anglia.

Din decembrie 2020, Israelul a fost una dintre primele ţări care şi-a vaccinat masiv populaţia cu două doze, iar din vară a introdus o doză de rapel.

Aceste măsuri au permis Israelului să vaccineze cu două doze peste 80% dintre adulţi şi cu trei doze puţin peste jumătate din populaţia ţării.

Dar, cum eficacitatea vaccinului s-a diminuat după mai multe luni, guvernul a dat undă verde inoculării cu a patra doză pentru persoanele vulnerabile şi de peste 60 de ani.

Israelul, care şi-a închis frontierele după descoperirea, la sfârşitul lui noiembrie, pe teritoriul său a primului caz de Omicron, le-a redeschis la începutul lui ianuarie în pofida unei creştere importante a numărului de contaminări.

În total, peste 1,7 milioane de contaminări cu coronavirus au fost înregistrate de la începutul pandemiei în Israel şi 8.318 decese asociate, potrivit cifrelor oficiale.

Mai multe articole despre:
carantina cazuri vaccin covid asimptomatic izolare