MENIU

Israelul, reacție militară în forță în Fâșia Gaza

Israelul a atacat poziţii militare din Fâşia Gaza ca ripostă la atacurile cu rachete care au avut loc în cursul zilei de vineri.

O rachetă lansată de islamişti palestinieni din Fâşia Gaza a lovit vineri o clădire situată într-o localitate din sudul Israelului, alte două proiectile fiind interceptate de sistemul antibalistic israelian, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate.

Racheta a lovit o clădire situată în localitatea Shaar HaNegev, în sudul Israelului, informează site-ul Ynetnews.com şi cotidianul Haaretz.

Alte două rachete lansate din Fâşia Gaza, teritoriu aflat sub controlul mişcării islamiste Hamas, au fost interceptate de sistemul antibalistic israelian Domul de Fier.

Nu există informaţii despre persoane rănite în atacul palestinian.

Israelul a atacat poziţii militare din Fâşia Gaza ca ripostă la atacurile cu rachete, informează Mediafax.

Armata israeliană a bombardat vineri poziţii militare din teritoriul palestinian Fâşia Gaza ca ripostă la atacurile palestiniene cu rachete, informează site-ul Ynetnews.com.

Tancuri şi avioane de vânătoare israeliene au atacat poziţii militare ale mişcării Hamas situate în nordul Fâşiei Gaza.

Confruntările între palestinieni şi israelieni s-au intensificat după decizia preşedintelui SUA, Donald Trump, de a recunoaşte oraşul Ierusalim drept capitală a Israelului.

Mai multe articole despre:
Israel Fâşia Gaza