Israel: Premierul Benjamin Netanyahu anunță acordarea unei sume forfetare, în contextul protestelor ample
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat acordarea unei sume forfetare tuturor cetățenilor, pentru atenuarea efectelor crizei economice generate de pandemia de coronavirus. Anunțul vine în contextul protestelor ample, unde oamenii cer demisia premierului, reclamă nivelul ridicat al corupției și măsurile anti-pandemie.
Netanyahu a precizat că familiile cu un singur copil vor primi 510 euro, cele cu doi copii - 640 de euro, iar cele cu trei sau mai mulţi copii - 770 de euro. Pentru persoanele singure, suma va fi de circa 190 de euro. Ajutorul financiar va fi acordat doar o dată.
”Trebuie să repornim economia”, a spus premierul, transmițându-le oamenilor să cumpere cu banii respectivi produse israeliene.
Anunțul privind acordarea sumei forfetare vine în contextul în care, recent, lucrătorii independenţi au primit până la 1.900 de euro. Criticii îl acuză pe premier de populism, în condițiile în care acordarea acestor fonduri a stârnit reacții negative inclusiv în rândul reprezentanților ministerului de Finanțe, notează Agerpres.
În ultima perioadă, în Israel au avut loc manifestații ample, la care oamenii au cerut demisia premierului, acuzat de corupție. Protestatarii sunt nemulțumiți și de răspunsul guvernului la șocurile economice cauzate de pandemie și reclamă rata ridicată a șomajului, care a ajuns la 21%. Netanyahu este acuzat în trei cazuri de corupție, fraudă și încălcarea încrederii. În unul din cazuri, premierul va fi audiat pe 19 iulie.
Marți seară, în fața reședinței oficiale a lui Netanyahu, au avut loc confruntări violente între protestatri și forțele de ordine.