MENIU

Israel anunță un nou LOCKDOWN, al treilea de la începutul pandemiei. Costuri uriașe pentru economie

Israel anunță un nou LOCKDOWN, al treilea de la începutul pandemiei

Autoritățile din Israel au decis joi reimpunerea carantinei la nivel național, în contextul creșterii numărului de contaminări și al apariției cazurilor de infectare cu noua tilpină a virusului, care este mai contagioasă. Ministerul de Finanțe a precizat că această decizie va avea costuri uriașe asupra economiei. 

Restricțiile vor intra în vigoare duminică, la ora 17:00, și vor fi în vigoare 14 zile, cu posibilitatea de prelungire. 

Din week-end, vor fi impuse restricții de circulație, magazinele se vor închide, iar adunările publice vor fi limitate. De asemenea, autoritățile au anunțat reducerea activităților la locurile de muncă și în școli. 

Costul acestei decizii se va ridica la aproximativ 1,86 miliarde de dolari, a precizat ministerul de Finanțe, referindu-se doar la perioada de două săptămâni. Autoritățile au precizat că iau în calcul prelungirea restricțiilor dacă rata de mortalitate nu va scădea în această perioadă. 

Potrivit presei locale, citată de Agerpres, guvernul analizează, în acest context, adoptarea unui nou plan de ajutor pentru sectorul de afaceri. 

De miercuri, cetățenii străini au interdicție de a intra în Israel, o altă măsură luată pentru limitarea răspândirii Sars-Cov-2. Anunțul privind impunerea unui nou lockdown a urmat celui în care au fost confirmate patru cazuri de infectare cu noua tulpină a Sars-Cov-2, descoperită recent în Marea Braitanie, care se transmite mult mai rapid. 

Cu o populație de aproape nouă milioane de locuitori, bilanțul din țară a ajuns la 389.500 de cazuri Covid-19 și 3.170 de decese.