MENIU

Israel - al doilea val al epidemiei COVID-19: Creștere RECORD a cazurilor noi în ultimele 24 de ore

Israel - al doilea val al epidemiei COVID-19: Creștere RECORD a cazurilor noi în ultimele 24 de ore

Numărul de noi infecţii înregistrat într-o singură zi a ajuns la un record în Israel, conform datelor făcute publice, astăzi, de Ministerul Sănătăţii, informează DPA, preluat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, numai în ultimele 24 de ore au fost raportate 1.681 de infecţii cu virusul SARS-CoV-2, ceea ce indică faptul că Israelul se confruntă cu un al doilea val al infecțiilor.

În prezent, numărul cazurilor active este de 21.393, dintre care 177 de persoane sunt în stare gravă, iar 55 sunt conectate la aparate respiratorii. Un număr total de 368 de persoane au murit în Israel din cauza COVID-19.

În ciuda înmulţirii cazurilor de coronavirus, o comisie parlamentară specială a votat, luni, pentru redeschiderea piscinelor publice şi a sălilor de fitness, anulând o decizie anterioară a premierului Benjamin Netanyahu şi a ministrului Sănătăţii, Yuli Edelstein.

Mai multe articole despre:
israel coronavirus