BNR a majorat prognoza de inflație, la 3,6%. Isărescu, avertisment privind salariile
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Isărescu a făcut și un avertisment privind salariile. BNR transmite Guvernului că astfel de creșteri trebuie făcute, dar trebuie făcute cu prudență. Într-o singură lună salariul mediu net a urcat cu peste 15 procente. Asta se vede si in inflatie care a tot urcat de la inceputul anului
Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, a declarat, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale.
Rata anuală a inflaţiei a urcat în martie la 5%, faţă de 4,7% în februarie, acesta fiind cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, iar raportat la luna precedentă preţurile de consum s-au majorat cu 0,3%, potrivit INS.
Rata medie lunară a inflaţie s-a cifrat în perioada ianuarie-martie 2018 la 0,5%, faţă de -0,1% în perioada similară a anului trecut.
Comparativ, în martie 2017, rata anuală a inflaţiei se cifra la 0,2%.
Cea mai mare creştere an la an a fost înregistrată în luna martie a acestui an de mărfurile nealimentare, cu un avans de 6,57%, în timp ce alimentele s-au scumpit cu 4% şi serviciile cu 2,9%. Faţă de februarie, preţurile produselor nealimentare au înregistrat un plus de 0,15%, alimentele de 0,48%, iar serviciile de 0,3%.