MENIU

Isărescu, atac devastator la OUG 114: a contribuit la deprecierea leului

Mugur Isărescu

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isarescu, a lansat luni un nou atac la adresa OUG 114, afirmnd că aceasta a contribuit la un episod de depreciere moderată a monedei naționale, în ianuarie. Isărescu a mai afirmat că strategia guvernului nu a fost cea mai potrivită, pentru că nu prin curs, ci prin reforme şi ajustări fiscale se corecează dezechilibrul extern.

”Adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114 la sfârșitul anului trecut a contribuit, printre altele, la incertitudinea din piață, dar și la un episod de depreciere moderată a monedei naționale în ianuarie 2019. Astfel, stabilitatea relativă a cursului de schimb al leului, cu care ne-am obișnuit, a fost puțin afectată. Evident, o anumită marjă de volatilitate este naturală, dar permiteți-mi să subliniez că nu prin curs ar trebui corectat dezechilibrul extern, ci prin reforme structurale și ajustări fiscale”, a spus guvernatorul BNR Mugur Isărescu la o întâlnire la sediul AmCham, citat de Hotnews.

Guvernatorul BNR a criticat, voalat, şi politica salarială agresivă a PSD. "Creșterea salariului minim a fost necesară, dar trebuie să fim foarte atenți să nu afecta angajatorii, deoarece aceștia reprezintă un motor important al economiei. Cheia este, în opinia mea, creșterea salariilor într-un ritm adecvat și sustenabil", a afirmat Mugur Isărescu.

Mai multe articole despre:
BNR Isărescu oug 114