Irlanda pierde postul de comisar european pentru comerț, după ce Phil Hogan a demisionat pentru că a încălcat regulile anti-Covid
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a desemnat marți pe letonul Valdis Dombrovskis în funcția de comisar pentru comerţ. Irlanda a primit postul de comisar pentru servicii financiare şi piaţa de capital, care va fi preluat de Mairead McGuinness. Cei doi fac parte din Partidul Popular European, cel mai mare grup din legislativul comunitar.
Mairead McGuinness este eurodeputată din 2004, iar în 2017 a fost numită vicepreşedintă a Parlamentului European.
Valdis Dombrovskis, fost premier leton, a asigurat interimatul la portofoliul comerţului de la plecarea lui Phil Hogan. Acesta a demisionat după ce a fost acuzat că nu a respectat măsurile de prevenire a transmiterii noului coronavirus. În timpul unei vizite în Irlanda, fostul comisar european a participat la un dineu de gală alături de zeci de persoane. Cazul a dus la mai multe demisii, printre care cea a ministrului irlandez al Agriculturii, Dara Calleary.
Dombrovskis, care este și vicepreședinte executiv al C.E., preia postul de comisar european pentru comerţ într-o perioadă în care blocul comunitar este în negocieri dificile cu Marea Britanie privind relaţia post-Brexit, se confruntă cu tensiuni comerciale cu China şi SUA şi încearcă să găsească o poziţie comună în legătură cu viitorul director al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, notează Agerpres.