Irina Jianu, fosta complice a lui Năstase, ELIBERATĂ
Fosta şefă a ISC Irina Jianu a fost eliberată condiţionat. Decizia luată astăzi de magistraţi este definitivă.
Fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii" şi la patru ani în cazul "Zambaccian", plus un spor de 9 luni, din care a ispăşit doi ani şi jumătate, va fi eliberată condiţionat, a decis definitiv Tribunalul Bacău.
Tribunalul Bacău a menţinut, marţi, decizia Judecătoriei Bacău din 7 noiembrie 2014, de eliberare condiţionată a Irinei Jianu, decizie care a fost atacată de procurori.
"Instanţa a respins contestaţia formulată de Parchet, astfel încât urmează să fie pusă în aplicare de îndată sentinţa Judecătoriei Bacău. Hotărârea va fi trimisă Penitencierului Bacău în vederea punerii în libertate a Irinei Jianu", a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bacău, Maria Oboroceanu.
Irina Jianu este încarcerată în Penitenciarul Bacău din iunie 2012, scrie MEDIAFAX.