"Iranul vrea să cucerească Orientul Mijlociu"
Negocierile dintre Iran și 'Grupul 5+1' (SUA, Rusia, Marea Britanie, Franța, China și Germania) privind programul nuclear iranian continuă la Lausanne cu două zile înaintea termenului limită pe care ambele părți l-au stabilit pentru găsirea unui acord de principiu, informează Agerpres.
Tratativele au început duminică dimineața cu o întrevedere bilaterală între secretarul american de stat John Kerry și ministrul iranian de externe, Mohammad Javad Zarif, continuând ulterior și cu participarea celorlalți șefi ai diplomațiilor.
Întrucât discuțiile s-au prelungit mai mult decât s-a estimat, John Kerry a anunțat că și-a anulat o călătorie în orașul său natal, Boston, miniștrii de externe francez și german, Laurent Fabius și Frank-Walter Steinmeier, anulându-și la rândul lor o vizită comună în Kazahstan.
După ce mai multe surse diplomatice au vorbit în cursul zilei despre găsirea unui compromis în mai multe puncte cheie, ministrul iranian de externe a declarat agenției France Presse că deocamdată 'nu s-a încheiat niciun acord și rămân chestiuni ce trebuie soluționate', el acuzând totodată Grupul 5+1 că formulează 'cereri excesive'.
"Iranul vrea să cucerească Orientul Mijlociu", este de părere premierul israelian Benjamin Netanyahu, care consideră că un eventual acord asupra programului nuclear iranian este extrem de periculos pentru regiune, scrie RT.com.
Potrivit lui Netanyahu, singurul scop al Teheranului este să controleze întregul Orient Mijlociu.
Mesajul lui Benjamin Netanyahu la postul public de radio din Israel atrage atenția că axa "'Iran-Lausanne-Yemen" constituie o amenințare la întreaga umanitate și trebuie oprită.