ÎPS Teodosie: „Restricţii la curent, la căldură, să stabilească administraţia ce temperatură ai casă este ceva care tulbură firea oamenilor”
Arhiepiscopul Tomisului - Înalt Prea Sfinţitul Teodosie este de părere că eventuale restricţii la consumul de energie sau stabilirea unei temperaturi pe care să o avem în casă „tulbură firea oamenilor”.
„Se aud atâtea zvonuri. Bieţii oameni ies să manifeste pentru necaz, sărăcie. Drept să vă spun, ca păstor, trebuie să mă exprim. Aceste restricţii de la curent, de la căldură, să stabilească administraţia ce temperatură să ai casă este ceva care tulbură firea oamenilor. Nu este nicio logică în aceasta. Dumnezeu ne-a dat toate. Să Îl lăsăm pe Dumnezeu, să ne rugăm la Dumnezeu ca toate cele aşa zise ameninţări ale răului să se transforme în raze de bine. Aceasta gândesc, aşa mă rog, aşa trebuie să ne rugăm cu toţii preoţi şi credincioşi pentru că vedem cât de îmbrăcate în mister au fost şi măsurile din timpul restricţiilor şi acum se dau la iveală nişte interese”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
„Nu înţelegem, au dispărut sursele de curent, de căldură? N-au dispărut. De aceea, vă rog să vă rugaţi ca să dea Dumnezeu lumină curată în mintea şi în conştiinţa cârmuitorilor, începând de la cei care sunt în vârful conducerii europene şi mondiale. Acestea sunt nişte prevederi omeneşti. N-au temei logic. Am îndrăznit să spun aceasta. Noi ne rugăm la Dumnezeu că este bun şi iertător şi ne poartă pe toţi în grijă şi în dragostea Sa. De la El avem nădejdea că vom merge mai departe cu viaţa aici pe pământ. Nu vom fi nici îngheţaţi, nici schilodiţi, nici înfometaţi. El face să răsară soarele peste toţi, peste buni, peste răi, ne trimite ploaie”, a mai declarat ÎPS Teodosie, la Radio Dobrogea.