MENIU

IPS Teodosie contestă amenzile pentru nerespectarea carantinei. Înaltul prelat a prezentat și test PCR negativ

IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului

Ahiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va contesta cele 3 amenzi pe care le-a primit luni pentru că n-a respectat carantina, având în vedere faptul că a revenit din Iordania, ţară aflată în zona roşie. Mai mult, într-un comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului se spune că sancțiunile ar fi ilegale și că nici n-au fost transmise oficial..

Într-o postare pe Fascebook, Arhiepiscopia Tomisului a transmis că "amenzile date IPS Teodosie sunt ilegale."
 
"Din surse oficiale, vă informăm că decizia de carantinare a IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de către DSP București a sosit în mail-ul personal al IPS astăzi, 24 ian. 2022, în jurul orei 13.00. Aceasta i-a fost adusă la cunoștință în jurul orei 15.00, în cadrul unui eveniment la care IPS participa. În măsura în care amenzile date IPS Teodosie sunt reale, căci până acum nu ni s-a comunicat nimic oficial, considerăm că acestea sunt ilegale, fiind date înaintea aducerii la cunoștință a deciziei de carantinare. Ca atare, vor fi contestate. E absurd să fii amendat fără să fii vinovat," a transmis Arhiepiscopia.
 
Potrivit CNSU nr. 2 din 07.01.2022 , persoanele care revin în România din state aflate în zona roșie, intră în carantină de 10 zile dacă sunt nevaccinate sau netrecut prin boală în ultimele 6 luni.

Într-o postare ulterioară, Arhiepiscopia a prezentat și testul PCR negativ pe care IPS Teodosie l-a făcut la îmbarcarea din Iordania, situația în care, într-adevăr, se aplică excepția de la carantinare, dacă testul a fost făcut cu cel mult 48 de ore înainte de revenirea în România (CNSU nr. 2 din 07.01.2022). Potrivit postării, data testării și comunicării rezulatului este 19 IANUARIE.

 
Mai multe articole despre:
teodosie amenda carantina tomis arhiepiscopie