iPhone 11. Când ajunge în România și cât va costa?
"Nava amiral" a celor de la Apple, iPhone 11, a venit cu câteva inovații care nu prea au răscolit lumea smartphone, dar, în buna tradiție, iubitorii mărcii americane vor sta la coadă cu zilele pentru a intra în posesia prețioasei "perle a coroanei". În România, prețurile "la liber" sunt între 3.800 lei pentru iPhone 11 și 7.850 lei pentru iPhone 11 Pro cu maximă capacitate de stocare. Comenzile pentru țara noastră debutează cu data de 20 septembrie.
Applea prezentat cele trei modele din seria iPhone 11 iar în această lună vor ajunge la primii clienți. În România prețurile ”la liber” sunt între 3.800 lei pentru iPhone 11 și 7.850 lei pentru iPhone 11 Pro cu maximă capacitate de stocare. iPhone 11 are ecran de 6,1 inci, 11 Pro are 5,8 inci, iar Pro Max are 6,5 inci. Modelele 11 Pro și Pro Max au trei camere pe partea din spate.
Conform Quickmobile, de unde noile iPhone-uri pot fi comandate din 13 septembrie, iPhone 11 cu 64 GB stocare costă 3.799 lei, iar varianta cu 128 GB costă cu 200 de lei mai mult. Versiunea cu 256 GB costă 4.599 lei.
Apple iPhone 11 Pro costă 5.449 lei în varianta de 64 GB și 6.249 lei cu 256 GB.
Apple iPhone 11 Pro Max costă de la 5.949 lei în varianta cu 64 GB stocare și 7.849 lei în varianta cu 512 GB.
În România însă, data era încă incertă, însă o postare de pe contul de Facebook al operatorului Orange confirmă în sfârşit şi data de lansare de pe piaţa locală.
Conform mesajului publicat pe reţeaua de socializare, noua serie de telefoane Apple formată din iPhone 11, iPhone 11 Pro şi iPhone 11 Pro Max va intra la pre-comandă pe data de 20 septembrie, exact în data la care în SUA, Germania, Marea Britanie şi alte ţări ajunge în magazine. În general, perioada de pre-comenzi pentru produsele Apple este de o săptămână, deci telefonul ar trebui să înceapă a fi livrat către clienţi şi către magazinele de profil începând cu 27 septembrie.
Momentan Orange nu a anunţat şi un preţ oficial pentru piaţa din România exprimat în lei, însă cel mai probabil că vom avea de a face cu preţul în euro convertit în lei la cursul zilei, întrucât Orange exprimă pe site preţurile în euro. Desigur, iPhone 11 va fi disponibil în portofoliul tuturor operatorilor din România, inclusiv la Digi Mobil, unde telefoanele Apple apar de obicei mai târziu.