Iordache, atac la adresa lui Tudorel Toader: Nu mă aștept să aducă îmbunătățiri legislației
Social-democratul Florin Iordache, fost ministru al Justiției, a afirmat marți în Comisia juridică a Camerei Deputaților că nu se așteaptă de la actuala conducere a Ministerului Justiției la o îmbunătățire a legislației și a menționat că a văzut o anumită poziție a actualului ministru care interpretează de la sine putere deciziile Curții Constituționale.
"Am văzut o anumită poziție a actualului ministru al Justiției care interpretează de la sine putere deciziile Curții. Discutând de abuzul în serviciu, dumnealui spune că nu trebuie să fie un prag. Deci, dacă așa gândește Ministerul sau colectivul care gândește în acest moment modificările la Codul penal, acela este colectiv care a elaborat Codurile penale. Deci, eu, personal, nu mă aștept de la actuala conducere a Ministerului Justiției la o îmbunătățire a condițiilor și a legislației în vigoare", a spus Iordache, potrivit Agerpres.
Iordache a răspuns astfel la propunerea secretarului de stat în Ministerul Justiției Mariana Moț de a se amâna discuțiile din Comisia juridică de la un proiect de lege de modificare a Codului penal în sensul punerii în acord cu deciziile Curții Constituționale. El a precizat, în context, că nu este de acord cu această amânare.
Secretarul de stat Mariana Moț a anunțat că Ministerul Justiției are în lucru un proiect de lege de modificare a Codului penal prin care se pun în acord textele cu deciziile Curții și urmează să fie pus în dezbatere în câteva zile.
"Poate nu este lipsit de relevanță să vă aduc la cunoștință faptul că în acest moment Ministerul Justiției are în lucru un proiect de lege prin care se pun în acord textele asupra cărora CCR s-a pronunțat în sensul neconstituționalității acestora. În acest proiect de lege se află și punerea în acord a dispozițiilor art. 301 cu dispozițiile din decizia CCR 603 din 2015. Acest proiect de lege va fi pus în dezbatere publică în câteva zile, motiv pentru care v-aș ruga să aveți în vedere eventuala amânare a dezbaterii proiectului", a spus aceasta.