MENIU

Ionuț Stroe, despre cazul 2 Mai: Raportul preliminar, făcut public astăzi. Vineri vor fi expuse măsurile şi deciziile, "cu maximă exigenţă"

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a declarat, miercuri, despre cazul accidentului de la 2 Mai în care doi adolescenți și-au pierdut viața din cauza unui șofer drogat de 19 ani, care a intrat în plin în ei, că există o comunicare permanentă între ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu şi conducerea partidului, şi astăzi va fi prezentat un raport preliminar, urmând ca vineri să se organizeze o conferinţă de presă cu rezultatul controlului Corpuluio de Control şi măsurile luate.

”Este evident că există carenţe şi deficienţe în funcţionarea acestui sistem, de altfel tragedia de la mare ne-a confirmat acest lucru. Vă pot confirma faptul că există o comunicare permanentă între ministrul Predoiu şi conducerea partidului, de altfel ne-a şi transmis public că primele măsuri, urmare a unui raport preliminar, probabil astăzi le va transmite public urmând ca mâine să se finalizeze ancheta dispusă cu abilitate, chiar în momentul producerii tragediei iar vineri, în mod cel mai transparent mod, vor fi expuse şi măsurile şi deciziile care s-au luat, cu maximă exigenţă”, a declarat Stroe.

Întrebat dacă în şedinţa conducerii PNL s-au cerut demisii la nivelul IPJ Constanţa, Ionuţ Stroe a răspuns: ”Politizarea excesivă a acestui caz ar face poate mai mult rău, în schimb, cu siguranţă vinovăţiile vor fi evidenţiate de un raport clar care va încadra în lege practic ce s-a întâmplat acolo. Nu am putea cere noi de la un partid politic nişte măsuri, ei sunt mai în măsură să ia aceste decizii”.

”Astăzi veţi avea un raport preliminar, cu câteva soluţii, probabil şi câteva măsuri, vineri înţeleg că va fi conferinţă de presă în care se vor expuse public toate măsurile şi toate deciziile, practic raportul Corpului de control. Sunt ferm convins că acest raport va evidenţia şi vinovăţiile, mă refer la caz dar evident şi carenţele funcţionării acestui sistem şi şi va propune eventuală măsuri pentru a îmbunătăţi modul de organizare a celor din această zonă şi a combate eficient”, a transmis purtătorul de cuvânt al liberalilor.

Citește și Cătălin Predoiu "descinde" la IPJ Constanța după scandalul uriaș - Ministrul de Interne va face o vizită de lucru