Ionuț Stroe: Candidatura Președintelui Klaus Iohannis pentru funcția de Secretar General al NATO, o veste extraordinară și un mare câștig
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe afirmă despre candidatura Preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de Secretar General al NATO că este în primul rând o veste extraordinară şi un mare câştig pentru România, iar şefia NATO ar reprezenta pentru noi, românii, un moment istoric, unul de maturizare şi recunoaştere. Vorbim despre un obiectiv de ţară şi, pe lângă efortul diplomatic susţinut, mă aştept ca toate forţele politice să îl susţină, mai ales cei care afirmă că sunt euro-atlantici în opţiuni. Îmi doresc ca toată clasa politică să arate maturitate, pe măsura poziţiei la care România a ajuns azi în NATO, mai spune Stroe.
”Candidatura Preşedintelui Klaus Iohannis pentru funcţia de Secretar General al NATO este, în primul rând, o veste extraordinară şi un mare câştig pentru România. Şefia NATO ar reprezenta pentru noi, românii, un moment istoric, unul de maturizare şi recunoaştere. Ar fi un semn bun şi pentru întreaga noastră regiune. România merită această funcţie ca recunoaştere a aportului pe care l-a avut în această organizaţie şi a modului în care ne-am onorat toate angajamentele”, transmite Ionuţ Stroe.
El afirmă că ”România este un stat-reper în alianţă, care a participat activ în ultimii 20 de ani în toate misiunile la care am fost solicitaţi”. ”România şi trupele găzduite pe teritoriul nostru supraveghează şi apără spaţiul NATO, participă la misiuni de antrenare şi pregătire, şi nu în ultimul rând, România îşi respectă angajamentele financiare. În plus, importanţa pe care NATO ar acorda-o flancului estic transmite un mesaj puternic şi în privinţa poziţiei pe care alianţa o are în raport cu războiul şi Federaţia Rusă”, spune Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL menţionează că preşedintele Klaus Iohannis se bucură de apreciere şi respect în rândul tuturor ţărilor NATO, are o experienţă valoroasă şi a dovedit în timp că este un lider profund ataşat obiectivelor transatlantice şi de securitate. ”Vorbim despre un obiectiv de ţară şi, pe lângă efortul diplomatic susţinut, mă aştept ca toate forţele politice să îl susţină, mai ales cei care afirmă că sunt euro-atlantici în opţiuni. Îmi doresc ca toată clasa politică să arate maturitate, pe măsura poziţiei la care România a ajuns azi în NATO”, mai spune Stroe.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al NATO, argumentând că decizia are la bază performanţa României, experienţa acumulată pe parcursul celor două mandate de preşedinte al României, înţelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, şi în special regiunea noastră, şi angajamentul său ferm faţă de valorile şi obiectivele fundamentale ale NATO.
Anunţul preşedintelui Iohannis vine la puţin timp după apariţia informaţiei potrivit căreia România a notificat aliaţii din NATO că intenţionează să-l propună pe Klaus Iohannis pentru funcţia de secretar-general al Alianţei şi în contextul în care premierul olandez demisionar Mark Rutte beneficiază de o puternică susţinerea pentru a-i urma lui Jens Stoltenberg la şefia NATO.