MENIU

Ionuț Vulpescu, propunerea PSD pentru portofoliul Cultură şi Identitate Naţională

<p>Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii</p>

Ministru al Culturii înainte de numirea guvernului tehnocrat Cioloş, Ionuţ Vulpescu a deţinut un prim mandat de 11 luni. Discret pe perioada în care a ocupat fotoliul de ministru, Vulpescu a părăsit postul cu regretul că nu va duce la bun sfârşit ”proiectele de amploare” începute, scrie News.ro.

Născut pe 17 Iunie 1976, la Târgovişte, Ionuţ Vulpescu este deputat PSD, membru în Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor şi consilier al preşedintelui de onoare al social-democraţilor, Ion Iliescu.

În perioada septembrie - decembrie 2012, a fost membru al Consiliului de Conducere al Institutului Cultural Român, ca reprezentant al Guvernului României.

Licenţiat în Teologie şi doctor în Filosofie (2008, Universitatea Bucureşti), el este editorialist al revistei Cultura şi a publicat volumele ”Din ţara în care stânga e Cârţu şi dreapta e Lăcătuş” (2012, editura Art), şi ”Dobra. O monografie sentimentală”, împreună cu Dumitru Stroilă (2007, editura Litera, 2012, editura Semne).

În timpul mandatului său de ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu a pornit negocierile pentru achiziţionarea de statul român a operei ”Cuminţenia Pământului”, fără a se întâlni vreodată cu proprietarii ori reprezentantul acestora, a declarat pentru News.ro avocatul moştenitorilor, Bogdan Grabowski.

Primele oferte pentru sculptura lui Constantin Brâncuşi, evaluată, în septembrie 2014, de o comisie organizată de stat, la 20 de milioane de euro, au fost făcute tot în timpul mandatului Vulpescu. Sumele înaintate de comisia de negocieri au fost de 1 milion de euro, 3,5 milioane de euro şi, în octombrie 2015, 5 milioane de euro.

La finalul mandatului, în noiembrie 2015, Vulpescu scria pe blogul său: ”Dincolo de datoria pe care mi-am îndeplinit-o, a fost o necesară lecţie, pentru că sunt hotărât să fac politică în mod profesionist. Politica este pentru mine o profesie şi o vocaţie deopotrivă. Regret că, deşi a fost un mandat ceva mai lung decât media mandatelor miniştrilor Culturii din ultimii ani, el a fost atât de scurt. Regretul nu vine din vanitate. (…) Regretul vine din faptul că am început nişte proiecte de anvergură, şi ar fi fost o mare satisfacţie pentru mine, dar şi pentru cei care au crezut în mine şi m-au susţinut în tot acest timp, să le pot duce la capăt. Continui să cred că ele ar fi fost benefice pentru cultura română. (…) Este utopic să crezi că o democraţie poate fi funcţională în afara politicii. Ipocrizia respingerii angajamentului politic, sunt convins, va adânci şi mai mult criza de încredere în politic, în capacitatea lui de a rezolva problemele oamenilor”.

Potrivit declaraţiei sale de avere, depusă la jumătatea anului 2016, Ionuţ Vulpescu deţine, din 2008, împreună cu soţia, Ana-Maria, un teren intravilan şi un apartament de 70,5 mp, în Capitală. A făcut, în 2007, un împrumut de 40.000 de euro.

Mai multe articole despre:
Ministerul Culturii ionuţ vulpescu