Ionuț Rudeanu, arestat. Vasile Blaga apare în dosarul ginerelui său
Ionuț Rudeanu, ginerele copreședintelui PNL, Vasile Blaga, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, vineri, în urma deciziei Tribunalului București, în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală, prejudiciul estimat de procurori ridicându-se la 500.000 de euro. Mai mult, numele lui Vasile Blaga apare în dosarul ginerelui său, informează Realitatea TV.
Potrivit Mediafax, șeful firmei de protecţie şi pază Nei Guard, Mihai Neicu, le-a spus anchetatorilor, în dosarul lui Andrei Rudeanu, că Vasile Blaga i-ar fi cerut în 2011, la sediul PD din Bucureşti, să-l ajute pe ginerele său să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi private, potrivit unor surse judiciare.
Potrivit surselor judiciare, care citează din documente ale anchetatorilor, Mihai Neicu a dat o declaraţie ca martor în dosarul lui Andrei Ionuţ Rudeanu, în care ar fi arătat că ajutorul nemijlocit pe care el personal şi unul dintre administratorii firmei sale i l-ar fi acordat ginerelui lui Vasile Blaga şi implicit companiei sale de pază nou create a venit ca urmare a unei presupuse rugăminţi făcute de Blaga, în anul 2011, referitoare la Rudeanu.
Cine este ginerele lui Blaga, Ionuţ Rudeanu. Fiu de preot şi nepot de baron local
Sursele citate au precizat că anchetatorii redau în documente declaraţia lui Mihai Neicu:
"În perioada septembrie 2010 - primăvara anului 2011, am fost solicitat de numitul Blaga Vasile la o discuţie la sediul Partidului Democrat, din municipiul Bucureşti, Aleea Modrogan. Cu ocazia acestei discuţii, acesta mi-a solicitat să-l ajut pe ginerele său, numitul Rudeanu Ionuţ, care îşi înfiinţase societatea de pază şi protecţie Axis Corporate Security, să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi companii private, şi să îl ajut în managementul acestei societăţi (recrutarea de personal, dotare, întocmirea documentaţiei necesare, participări la licitaţiile publice etc)".
Neicu le-ar mai fi spus anchetatorilor că, în urma discuţiei sale cu Blaga, s-ar fi întâlnit, chiar a doua zi, cu Andrei Rudeanu şi cu soţia acestuia, Agathe Rudeanu, la Hotelul Phoenicia din Bucureşti, pentru o discuţie legată de dezvoltarea Axis Corporate Security. După discuţii, Neicu ar fi convenit cu soţii Rudeanu ca firma acestora să îşi desfăşoare activitatea la etajul unu al clădirii, unde îşi avea sediul compania sa, Nei Guard, iar în continuare l-ar fi ajutat pe ginerele lui Blaga să obţină diverse contracte de pază, prin recomandările pe care i le-ar fi dat prin diverşi beneficiari, susţin sursele citate.
Şeful firmei Nei Guard ar mai fi arătat, în declaraţia sa, citată de sursele judiciare:
"În urma sprijinului acordat de către mine, numitul Rudeanu prin firma Axis a obţinut mai multe contracte importante de pază, respectiv cu administraţia domeniului public şi privat sector 4 Bucureşti, Spitalul «Marie Curie» din Bucureşti, lanţul de hipermarketuri Carrefour şi altele pe care nu mi le amintesc precis".
O altă licitaţie la care ar fi participat şi câştigat SC Nei Guard şi Axis Corporate Security ar fi fost, conform declaraţiei lui Neicu date în faţa anchetatorilor, cea de la Administraţia Naţională a Drumurilor filiala Timişoara, pentru furnizare de servicii de pază. Neicu le-a fi spus procurorilor că, după câştigarea acestei licitaţii, a decis să-şi retragă compania din consorţiu, pentru a rămâne doar Axis Corporate Security.
Sursele judiciare au mai arătat că, în timpul audierilor de joi, Ionuț Rudeanu nu a recunoscut acuzaţia care i se aduce.
Procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti au cerut vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Andrei Rudeanu Ionuţ, Tribunalul Bucureşti urmând să decidă va fi admisă solicitarea.
Ginerele lui Blaga, reținut pentru evaziune fiscală. Prejudiciul din dosar: 600.000 de euro
Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, vineri, despre reţinerea ginerelui său, Andrei Rudeanu, că îi pare rău de această situaţie, dar că, până la urmă, fiecare îşi duce crucea, iar dacă a greşit, va trebui să plătească, adăugând că speră că acesta îşi va dovedi nevinovăţia.
"Nu aş spune că nu îmi pare rău de situaţia în care se află. Înainte de orice şi eu am suflet. Este tatăl nepotului meu, soţul fiicei mele, dar până la urmă fiecare îşi duce crucea. dacă a greşit, va trebui să plătească. Sper să îşi dovedească nevinovăţia", a spus Blaga.
Ionuț Rudeanu a fost reţinut, joi, în dosarul în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 600.000 de euro. Alături de Andrei Rudeanu, la audieri au fost duse şi alte persoane, dar numai el a fost reţinut.
Joi dimineață, procurori și polițiști de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice au efectuat cinci percheziții la domiciliile și sediile comerciale ale mai multor persoane din București, Deva și Buftea, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Din datele și probele administrate în cauză rezultă că, în perioada 2010 — 2014, persoanele vizate, printre care și reprezentanții unei societăți prestatoare de servicii de protecție și pază, ar fi desfășurat tranzacții comerciale fictive cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.
Din investigații a reieșit faptul că, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat, reprezentanții unei companii specializate în prestări de servicii de pază ar fi creat un circuit infracțional, format din mai multe societăți comerciale, prin care ar fi fost evidențiate tranzacții fictive, a precizat IGPR.