Ionel Arsene, DEMIS de la șefia CJ Neamț după condamnarea la peste 6 ani de închisoare - E căutat în toată Europa, după fuga din țară
Ionel Arsene a fost demis oficial de la șefia Consiliului Județean Neamț, în lipsă, după ce a fost condamnat defintiv pentru trafic de influență la 6 ani și 8 luni de închisoare.
Prefectul Vasile-Adrian Niţă a anunţat, joi, că a semnat ordinul privind încetarea mandatului lui Ionel Arsene de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, acesta fiind ales din partea PSD.
Interimatul la preşedinţia CJ Neamţ va fi asigurată de unul dintre cei doi vicepreşedinţi, Ion Asaftei (ALDE) sau Dragoş Chitic (PMP), după votul consilierilor județeni.
"Urmare a faptului că au fost îndeplinite toate condiţiile procedurale prealabile prevăzute de OUG.57/2019 privind Codul administrativ, în sensul că secretarul general al judeţului Neamţ a înaintat astăzi instituţiei noastre referatul constatator nr. 7927 din 16.03.2023, alături de toate înscrisurile din care rezultă motivul legal al propunerii, a fost emis Ordinul prefectului nr.96 din 16.03.2023 privind încetarea mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ al domnului Ionel Arsene", a declarat prefectul Vasile-Adrian Niţă.
Ionel Arsene a fost condamnat definitiv, vinerea trecută, de Curtea de Apel Braşov, la 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă. Poliţiştii nu l-au găsit, până acum, pe Arsene, fapt pentru care a fost emis mandat internaţional de arestare. Pe 11 martie, Poliția Română a confirmat că Arsene a plecat din România, destinația posibilă fiind Italia. Vineri seară, pe 10 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț l-au căutat pe Ionel Arsene mai întâi la domiciliu, apoi la alte adrese cunoscute, însă acesta nu a fost găsit. Astfel că, inițial, președintele CJ Neamț a fost dat în urmărire națională.