MENIU

Iohannis: Ungureanu a menționat motive personale pentru demisie

Iohannis: Ungureanu a menționat motive personale pentru demisie

Președintele Klaus Iohannis a afirmat luni că Mihai-Răzvan Ungureanu a menționat motive personale pentru demisia de la șefia SIE, adăugând că va face o nouă propunere pentru conducerea serviciului, cel mai probabil, după alegerile parlamentare.

"Am primit astăzi în jurul prânzului demisia domnului director Ungureanu. Domnia sa a menționat motive personale și nu am informații suplimentare, însă având în vedere că SIE trebuie să lucreze permanent și să fie în permanență pregătit pentru a interveni în orice situație mi s-a părut important să reacționez foarte repede. Așadar, imediat ce am primit această demisie am acceptat-o, am comunicat că am acceptat-o și în continuare serviciul va fi condus interimar sau până când se îndeplinesc toate procedurile birocratice de generalul Silviu Predoiu — prim-adjunctul directorului până astăzi. (...) Înțeleg că are o situație medicală care nu i-a permis să vină personal la Cotroceni. Vom lămuri urgent imediat ce se face bine această situație", a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, conform agerpres.ro.

El a indicat că va face o nouă propunere pentru conducerea SIE, cel mai probabil, după alegerile parlamentare.

"Cred că acest Parlament va fi foarte ocupat cu alegerile și sper să fie și foarte ocupat cu a găsi candidați care nu au dosare penale și sper să și fie foarte ocupat cu o campanie curată așa că nu cred că le voi încărca agenda cu numirea unui nou director la SIE. Lucrurile sunt sub control, generalul Predoiu a mai fost o perioadă la interimat și nu este o situație care reclamă o intervenție foarte urgentă din partea Parlamentului, alta decât să ia act de demisia domnului Ungureanu. Probabil, voi face o propunere noului Parlament după alegeri", a afirmat șeful statului.

Iohannis a precizat că a colaborat foarte bine cu Ungureanu. "Această zonă a spionilor întotdeauna este foarte interesantă și este tărâmul unor povești interminabile. Nu, am lucrat foarte bine cu domnul Ungureanu. Vă amintiți că eu l-am propus la conducerea SIE. Acum, din motive pe care probabil o să le aflu și eu când vom avea ocazia să discutăm în liniște aceste lucruri, dar nu au fost astfel de situații care au dus la această situație", a spus președintele Iohannis, întrebat dacă a existat vreun conflict între el și Ungureanu așa cum s-a speculat în presă.

Șeful statului a afirmat că încă nu s-a gândit la un succesor al lui Ungureanu. "Avem destul timp până după alegeri", a adăugat Iohannis.

Mai multe articole despre:
preşedinte Klaus Iohannis