Iohannis o umilește pe Dăncilă după alegeri. PSD, lăsat de căruță la consultări
Președintele Klaus Iohannis taxează cu orice prilej principalul partid de guvernământ după votul anti-PSD și pro-justiție din 26 mai. Cotroceniul a anunțat programul consultărilor pentru modificarea Constituției, iar PSD-ul este lăsat la coada programului de două zile.
Klaus Iohannis a anunțat joi convocarea la Cotroceni a partidelor politice pentru consultări în urma rezultatului clar de la referendumul pe justiție.
Klaus Iohannis a prezentat ulterior programul consultărilor. Discuțiile vor avea loc marți și miercuri și vor începe cu PNL,USR și UDMR.
Delegația PSD este invitată la Cotroceni abia a doua zi, fiind ultimul grup pe listă, după Grupul parlamentar Pro Europa și Grupul parlamentar al minorităților naționale.
Preşedintele Klaus Iohannis, a trimis joi, 30 mai a.c., o scrisoare președinților partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, potrivit presidency.ro.
Motivul consultărilor: stabilirea direcțiilor de acțiune necesare punerii în aplicare a referendumului național din data de 26 mai 2019 în vederea consolidării parcursului european al României.
Iohannis lovește fără milă în PSD. "Îndrăznește să mi-l propună pe artizanul catastrofei"
Deși PSD este lăsat la finalul consultărilor, social-democrații dețin încă majoritatea în Parlament și nicio modificare adusă Constituției nu poate fi făcută fără suportul PSD.
Programul consultărilor va fi următorul:
Marți, 4 iunie 2019
Ora 12:00 - Partidul Naţional Liberal (PNL);
Ora 14:00 – Uniunea Salvați România (USR);
Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
Miercuri, 5 iunie 2019
Ora 11:00 – Partidul Mișcarea Populară (PMP);
Ora 12:00 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE);
Ora 13:00 – Grupul parlamentar Pro Europa;
Ora 14:00 – Grupul parlamentar al minorităților naționale;
Ora 15:00 – Partidul Social Democrat (PSD).
Iohannis convoacă partidele la consultări pentru modificarea Constituției
Mai jos declarațiile integrale ale președintelui Klaus Iohannis:
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Bună ziua! S-a terminat numărarea voturilor la referendum și sunt foarte bucuros să anunț că 6.500.000 de români au răspuns cu „DA” la cele două întrebări. Mai exact, la fiecare dintre aceste întrebări au răspuns șase milioane și jumătate de români cu „DA”. Acum suntem în momentul în care trebuie să decidem cum să punem în practică ceea ce a decis poporul prin referendum. Pentru a găsi cele mai bune proceduri, metode, soluții, am decis să convoc partidele parlamentare la consultări pe această temă, fiindcă este evident, ceea ce a decis poporul trebuie să fie pus în practică, adică să fie pus în Constituție. Asta se face în Parlament în prima fază. Așadar, am decis și am trimis chiar adineaori invitațiile pentru zilele de marți și miercuri, săptămâna viitoare, pentru a găsi împreună cele mai bune soluții.
O a doua chestiune pe care o aduc în discuție fiindcă este legată de vot. Am primit propuneri pentru miniștri și mă voi referi doar la una dintre aceste propuneri, celelalte le discutăm cu altă ocazie. Imaginați-vă că PSD nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să mi-l propună pe domnul Corlățean, artizanul catastrofei la alegerile din străinătate din 2014, de la alegerile prezidențiale. Deci, nu e suficient că PSD și-a bătut joc de români în 2014, că PSD și-a bătut joc de români în 2019, îndrăznește PSD să mi-l propună pe artizanul catastrofei de a alegerile din străinătate din 2014. Mi se pare o alegere total nepotrivită și pot să vă spun acum, la cald, că această propunere va fi clar respinsă. Titus Corlățean nu va fi ministru la nimic.
Jurnalist: În legătură cu referendumul, ați discutat astăzi și cu premierul Viorica Dăncilă acest subiect, înțelegem că, cel puțin din opiniile publice ale reprezentanților partidelor, sunt toți dispuși pentru aceste discuții de transpunere a măsurilor adoptate de români prin referendum. Cum vedeți această modificare? Pentru că trebuie modificată Constituția și ultima dată parlamentarii s-au blocat la această modificare a Constituției când aveau o majoritate covârșitoare.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu cred că se va bloca nimic fiindcă deja de la început marea majoritate a politicienilor au spus că sunt de acord cu aceste modificări, poporul a votat în proporție covârșitoare pentru aceste schimbări și, în fond, nu cred că există vreun fel de problemă în a transpune aceste modificări în Constituție.
Jurnalist: Se poate modifica și altceva la Constituție, adică putem vorbi de o modificare mai largă a Constituției sau strict aceste transpuneri ale referendumului?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Sincer, eu nu aș merge pe o modificare mai largă a Constituției fiindcă ultima dată aici s-au blocat lucrurile. Avem un referendum, avem opinia poporului, aceste modificări trebuie operate și cred că este foarte bine posibil.
Jurnalist: Avem pentru a doua oară acest scandal al votului din diaspora și peste câteva luni urmează alte alegeri importante. Ce vedeți făcut pentru a nu mai avea aceste cozi cu zeci de mii de oameni care nu reușesc să voteze?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Așa cum am spus ieri, voi forma un grup de lucru care trebuie să caute soluții și le voi propune celor care pot transpune pe urmă în legislație sau în hotărâre de guvern aceste soluții. Am început deja câteva discuții informale și sunt convins că se găsesc soluții rapide pentru a nu repete acest fiasco la alegerile prezidențiale din această toamnă,
Jurnalist: Vedeţi o discuție posibilă pentru adoptarea votului prin corespondență. Sunt mai multe inițiative de acest tip în Parlament?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Voi avea astfel de discuții si sunt convins că vom găsi soluții
Jurnalist: Este nevoie şi de o evaluare a ambasadorilor, a corpului diplomatic? Cel puțin cei de la PSD susțin că în afară de o evaluare în cazul miniștrilor acuzați că nu au organizat referendumul, ar trebui să facă şi o evaluare a activității, a modului în care ambasadorii s-au implicat în organizarea referendumului şi alegerilor.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Auziți, această catastrofă a fost organizată de guvernul PSD-ist. Nu au decât să evalueze, să facă ce vor, însă vina politică este clar la Guvern. Nu are rost să căutăm în altă parte, să căutam că un portar la o ambasada nu s-a înțeles cu un votant. Este evident că vinovați sunt ministrul de Externe și ministra de Interne. Drept pentru care le-am cerut demiterea. Poate nu m-ați înțeles bine ieri. Cei doi au umblat pe la televiziuni să spună că nu-și dau demisia. Nici nu mă interesează. Eu am cerut demiterea lor ca și sancțiune politică.
Jurnalist: Ce v-a răspuns premierul ieri?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Rămâne să mai judece puțin chestiunea.
Jurnalist: Cum vedeți această situație în care s-a negociat de către premierul României cu Călin Popescu-Tăriceanu, astfel încât acesta ulterior ar putea fi salvat de un vot în Senat, ca să nu înceapă urmărirea penală pe numele său?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da. Nu știu dacă au fost astfel de discuții şi ce conținut au avut, dar știți bine că dacă vine vorba de stat de drept, de respectarea regulilor, eu sunt total, dar total împotriva unor astfel de trocuri politice şi sper că nu s-a făcut așa ceva.
Jurnalist: Veți putea colabora mai bine cu Marcel Ciolacu, ca președinte al Camerei Deputaților?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Așteptăm să vedem cum se comportă noul președinte ales al Camerei şi ce influență va avea asupra procesului de legiferare.
Jurnalist: În momentul de faţă, vedeţi oportună o moțiune de cenzură din partea opoziției?
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, foarte clar că este oportună. Cum să nu fie oportună? După ce PSD a pierdut alegerile europarlamentare, cred că opoziția deja scrie la ultimele fraze din moțiunea de cenzură. Cel puțin aş face eu așa.
Jurnalist: Dar nu vi se pare că parlamentarii sau partidele din opoziție nu se înțeleg de niciun fel? Chiar astăzi am văzut un atac al lui Dan Barna la adresa lui Ludovic Orban, care spune că promovează această ciupeală oportunistă. Deci sunt atacuri, dar nimeni nu vrea să intre la guvernare. Asta e!
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aceste asperități o să dispară pe parcurs. Vă doresc o după-amiază bună şi ne vedem cu proxima ocazie la consultări!