MENIU

Iohannis taie panglica la legea privind "Autostrada Unirii"

Ceremonie bizară, de promulgare a unei legi bizare

Situații absurde în România anului 2018. Nu avem autostrăzi, dar avem legi adoptate de Parlament pentru construirea lor. Colac peste pupăză, președintele s-a gândit să organizeze o ceremonie pentru promulgarea legii neobișnuite. Între timp, portofoliul Transporturilor are un ministru demisionar.

Președintele Klaus Iohannis organizează, joi, o ceremonie publică de promulgare a Legii privind "Autostrada Unirii", potrivit site-ului presidency.ro.

Începând cu ora 17:00, în sala Unirii a Palatului Cotroceni, va avea loc ceremonia publică de promulgare a Legii privind aprobarea obiectivului de investiții Autostrada Iași-Târgu Mureș, denumită și "Autostrada Unirii".

Autostrada Unirii va începe la graniţa României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se va termina printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov - Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, pe 7 noiembrie, proiectul de lege privind aprobarea executării obiectivului de investiții Autostrada Iași-Târgu Mureș. Proiectul urmează să fie finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor.

"Obiectivul de investiții Autostradăa Unirii se finanțează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe și din fonduri europene nerambursabile și/sau prin parteneriat public/privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durată implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanțare comunicat de Ministerul Transporturilor", se spune în proiectul legislativ.

Ministerul Transporturilor este obligat, în termen de 30 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, să demareze procedurile de construcţie a autostrăzii.

Corina Crețu a bătut obrazul guvernului pentru că refuză să facă ,,Autostrada Unirii'' cu foduri UE. Comisarul european a reamintit disponibilitatea de a finanţa din fonduri UE studiul de fezabilitate şi etapizarea construcţiei autostrăzii Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni, subliniind că pentru aceasta este necesară o solicitare din partea autorităţilor române.

Mai multe articole despre:
autostrada unirii