Iohannis, mesaj DUR împotriva antivacciniștilor: „Sute de oameni mor în fiecare zi și alții agonizează în saloanele de terapie intensivă”
Klaus Iohanis - președintele României a transmis, luni, un mesaj dur antivacciniștilor. „Situația pandemică, pe lângă criza sanitară profundă, a favorizat manifestările de ură, antisemitism și xenofobie”, consideră președintele.
Președintele dă vina, într-un comunicat de presă, pe dezinformările din mediul online pentru campania de vaccinare dezastruoasă. Șeful statului spune că cei care nu se vaccinează și ajung să facă o formă gravă de COVID-19, sunt, citez: „victimele unor fanatici conspiraționiști și populiști cinici care propagă idei toxice împotriva vaccinării.
Klaus Iohannis spune că această situație reprezintă un atac împotriva umanității și îi îndeamnă pe oameni să sancționeze astfel de derapaje. Totul în contextul în care cazurile au explodat în ultima săptămâna, splitalele sunt pline, iar la terapie intensivă nu mai există paturi libere. Și numărul deceselor în urma infectării cu covid-19 a crescut rapid.
„Lecția dură a Holocaustului trebuie să funcționeze ca un far care să ne ghideze pe drumul nostru european, iar pe puținii supraviețuitori pe care timpul ni-i îngăduie trebuie să îi prețuim și onorăm. Crimele trebuie cunoscute, criminalii trebuie expuși oprobiului public, memoria victimelor trebuie păstrată, iar pe supraviețuitorii și urmașii acestora trebuie să îi sprijinim.
Este necesar să ne asumăm în mod onest trecutul traumatic și să vorbim deschis tinerelor generații despre Holocaust. Numai în acest fel vom putea lupta împotriva încercărilor de falsificare a istoriei, tentativelor din ce în ce mai dese de reabilitare a criminalilor și negare a suferințelor victimelor inocente”, a transmis Klaus Iohannis în mesajul său citat de Administrația Prezidențială.
„În acest context, comunicarea în mediul on-line a devenit cel mai important și răspândit instrument, un mediu în care dezinformările, discursul plin de ură și știrile false s-au propagat foarte ușor și au alimentat sentimente de neîncredere și nesiguranță. Sute de oameni mor în fiecare zi și alții agonizează în saloanele de terapie intensivă din cauza infectării cu acest virus teribil cu care ne confruntăm. Foarte mulți sunt victimele unor fanatici conspiraționiști și populiști cinici care propagă idei toxice împotriva vaccinării, ceea ce reprezintă un atac direct împotriva umanității. Să nu rămânem indiferenți în fața acestui avânt care riscă să macine fundamentul democrației noastre. Astfel de manifestări sunt absolut intolerabile”, se mai arată în mesajul președintelui.