MENIU

Iohannis, mesaj de forță la Bratislava: Viziunea comună a statelor din formatul B9, esenţială pentru securitatea Flancului de Est al NATO

Klaus Iohannis, președintele României

Viziunea comună a statelor din formatul Bucureşti 9 este esenţială pentru securitatea Flancului de Est al NATO, a trasmis, marți, președintele Klaus Iohannis, aflat la Bratislava, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl coprezidează alături de preşedintele Republicii Slovace, Zuzana Caputova, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda. La eveniment este prezent și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

"Noi, aliaţii NATO de pe Flancul de Est, suntem în prima linie în faţa efectelor negative ale războiului devastator dezlănţuit de Rusia", a spus şeful statului român, potrivit Agerpres.

Iohannis a amintit că România este ţara aliată cu cea mai lungă graniţă cu Ucraina. "Înţelegem nevoia de a ne consolida apărarea naţională, pentru a întări postura NATO pe Flancul Estic într-o manieră unitară şi coerentă, credibilă şi robustă, inclusiv în regiunea Mării Negre. Acesta este un efort la scară transatlantică şi are aplicare la nivel transatlantic", a mai spus şeful statului. 

Mai multe articole despre:
iohannis securitate flancul estic bratislava summit