MENIU

Iohannis, despre costurile deplasărilor: „Există o legislaţie care spune exact ce se poate transmite şi legea nu poate fi încălcată”

Avionul de lux cu care s-a tot deplasat în străinătate președintele. Foto:/Boading Pass

Președintele a evitat un răspuns clar legat de costurile deplasărilor în străinătate și a spus că există o lege care prevede ce anume se poate transmite. Cu alte cuvinte, banii de avioane și deplasări sunt la secret.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, întrebat de ce nu sunt prezentate costurile deplasărilor sale în străinătate, că Administraţia Prezidenţială este "foarte corectă şi transparentă", adăugând că există o legislaţie care spune "exact ce se poate transmite" şi legea nu poate fi încălcată.

"Administraţia Prezidenţială este foarte corectă şi transparentă şi chiar preşedintele, personal, răspunde tuturor întrebărilor şi nu cred că există un temei serios pentru a ne bănui de altceva. În rest, fiind Administraţia Prezidenţială, există o legislaţie specială, care spune colegilor exact ce se poate transmite şi ce nu se poate transmite şi chiar nu-mi imaginez că vreţi să încurajaţi pe cineva din Administraţia Prezidenţială să încalce legea. Cred că ar fi chiar culmea", a afirmat Iohannis, întrebat de ce Administraţia Prezidenţială nu este transparentă faţă de cetăţeni şi nu prezintă costurile deplasărilor şefului statului în străinătate.

Întrebat care este secretul de stat în ce priveşte preţul cazării şi al transportului, şeful statului a spus: "O să vă explice colegele şi colegii de la administraţie mai în detaliu".

"Deci, repet, aşa este legea, ne place, nu ne place, putem să discutăm, poate o modificăm", a adăugat preşedintele.

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, în Republica Moldova, la summitul Comunităţii Politice Europene.

Mai multe articole despre:
iohannis avion deplasari