MENIU

Iohannis: Democraţia şi statul de drept trebuie să fie consolidate cu o justiţie independentă

Iohannis: Democraţia şi statul de drept trebuie să fie consolidate cu o justiţie independentă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că democraţia şi statul de drept în România trebuie consolidate cu o justiţie independentă astfel încât politica externă a ţării noastre să fie performantă, în contextul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE.

"Este o onoare pentru mine să găzduiesc la încept de an această întâlnire tradiţională cu excelenţele voastre. Preţuiesc buna cooperare pe care am avut-o până acum şi sper la o consolidare a relaţiilor pe parcursul anului 2019. După cum bine ştiţi, o bună parte din efoturile noastre sunt îndreptate la exercitarea cu succes a Preşedinţiei Consiliul UE.

Vă spuneam că pentru ca politica externă să fie performantă statul trebuie să rămână unul în care statul român trebuie să fie unul în care democraţia şi statul de drept să fie pe deplin consolidate cu o justiţie independentă. Aceste considerente rămân valabile şi acum când România deţine Preşedinţia Consiliului UE. Vă asigur că voi face tot ce ţine de mine ca preşedinte pentru ca aceste valori să nu fie afectate", a afirmat Klaus Iohannis, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti de la Palatul Cotroceni.

Acesta a adăugat că, deşi scena politicii autohtone este una dinamică, toţi factorii de deciziei a României vor acţiona unitar pentru ca mandatul la Preşedinţia Consiliului UE să decurgă bine. 

"Vă asigur că indiferent de scena dinamică a politicii româneşti, toţi factorii de decizie ai României vor acţiona unitar şi eficient astfel încât Preşedinţia Consiliului UE să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Exercitarea nu presupune ca celelalte priorităţi strategice să intre pe un plan secundar", a completat şeful statului, conform mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
preşedinte Klaus Iohannis