Iohannis confirmă vizita la Trump. România rămâne un "aliat responsabil şi de încredere al SUA"
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, pe 19 şi 20 august, o vizită la Washington, la invitaţia omologului american, Donald Trump, a precizat marţi seara Administraţia Prezidenţială. Cotroceniul confirmă, astfel, informația apărută cu câteva ore mai devreme de la Casa Albă.
Casa Albă a anunţat, marți, întrevederea celor doi preşedinţi pe data de 20 august.
"Cu prilejul întrevederii, preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului strategic puternic şi dinamic dintre România şi Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar şi economic. Preşedintele României va evidenţia, şi cu această ocazie, faptul că ţara noastră va continua să fie un partener strategic solid şi un aliat responsabil şi de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre priorităţile politicii externe a României fiind consolidarea relaţiei transatlantice şi a securităţii spaţiului euroatlantic", arată Administraţia Prezidenţială de la București.
Sursa citată subliniază că preşedintele Trump "aşteaptă cu nerăbdare să sărbătorească aceste aniversări importante împreună cu preşedintele Iohannis".
Este pentru a doua oară, în actualele lor mandate, când preşedintele Trump şi preşedintele Iohannis au o întrevedere la Casa Albă, după întâlnirea din iunie 2017.
Redăm mai jos mesajul integral transmis de Administrația prezidențială:
"Vizita Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, la Washington D.C., Statele Unite ale Americii
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 19-20 august a.c. o vizită la Washington D.C., la invitaţia Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump.
Astfel, marţi, 20 august a.c., va avea loc, la Casa Albă, întrevederea oficială a Preşedintelui României cu Preşedintele Statelor Unite ale Americii.
Cu prilejul întrevederii, Preşedintele Klaus Iohannis şi Preşedintele Donald J. Trump vor discuta despre întărirea şi dezvoltarea în continuare a Parteneriatului Strategic puternic şi dinamic dintre România şi Statele Unite ale Americii, în toate dimensiunile sale, inclusiv în plan securitar şi economic.
Preşedintele României va evidenţia, şi cu această ocazie, faptul că ţara noastră va continua să fie un partener strategic solid şi un aliat responsabil şi de încredere al Statelor Unite ale Americii, una dintre priorităţile politicii externe a României fiind consolidarea relaţiei transatlantice şi a securităţii spaţiului euroatlantic", a transmis marți administrația prezidențială.