MENIU

Iohannis: Cheia pentru dezvoltarea sustenabilă este educația. Internaționalizarea universităţilor din România, unul din obiectivele proiectului România Educată

Klaus Iohannis, președintele României

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj în deschiderea Conferinţei "Smart diaspora - diaspora în învăţământ superior, ştiinţă, inovare şi antreprenoriat", de la Timișoara.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, 10 aprilie 2023, un mesaj în deschiderea Conferinței „Smart diaspora – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat”. Mesajul a fost prezentat de către Diana-Loreta Păun, Consilier Prezidențial - Departamentul Sănătate Publică.

„Mă bucur să transmit un mesaj în deschiderea Conferinței „Smart diaspora – diaspora în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat”, care are menirea de a crea veritabile punți de legătură între elitele României. Edițiile anterioare ale conferinței au generat proiecte de colaborare cu impact pe termen lung și sunt convins că rezultatele vor fi pe măsură și în acest an.

Dumneavoastră, organizatorii, ați creat spațiul ideal pentru dialog și cooperare între cercetătorii români din țară și cei din toate colțurile lumii. Deloc întâmplător, această întrunire de înaltă ținută se desfășoară în orașul de pe Bega, care deține titlul de Capitală Europeană a Culturii.

Am acordat Înaltul Patronaj acestei manifestări științifice de excelență ca o recunoaștere a continuității dovedite în demersul ambițios de a conecta cercetătorii români din jurul lumii.

În aceste zile, aici, la Timișoara, știința și inovarea nu vor ține cont de granițe. Această conferință are potențialul de a mobiliza comunitatea științifică și academică pentru a creiona direcții de colaborare, pentru a pune bazele unor rețele de specialiști sau pentru a le consolida pe cele deja existente.

De la începutul primului meu mandat, am articulat viziunea unor comunități profesionale pe domenii de expertiză, indiferent de domeniu, între românii din țară și cei din străinătate, și mă bucură faptul că această Conferință înfăptuiește această viziune la cel mai înalt nivel de competență.

Într-o eră a digitalizării accentuate, tiparele de comunicare și interacțiunea umană s-au schimbat fundamental. Transferul de know-how, inițierea și desfășurarea proiectelor de colaborare sau de investiții, prin intermediul rețelelor științifice, sunt facilitate de noile instrumente tehnologice, care au remodelat conectarea și interacțiunea cercetătorilor. Astfel, abilitățile și expertiza pot fi valorificate rapid și cu ușurință, indiferent unde s-ar afla cel sau cea care le deține.

În acest context favorabil, angajamentul României în crearea și menținerea legăturilor cu diaspora științifică este crucial, iar instituțiile statului român trebuie să își asume rolul de catalizator.

Perspectivele și experiențele unice ale comunității diasporei științifice și academice, judicios valorificate, contribuie la conectarea ecosistemului de cercetare românesc la cele regionale și globale. De altfel, intensificarea eforturilor de internaționalizare a universităților din România este unul dintre obiectivele proiectului România Educată.

Cheia pentru dezvoltarea sustenabilă a țării noastre este educația. Prin temele abordate, programul conferinței se aliniază cu prioritățile mele ca Președinte al României. Limitarea schimbărilor climatice și protejarea adecvată a mediului constituie provocări importante la nivel național și internațional. Pentru a le putea răspunde adecvat, este nevoie de implicarea tuturor, iar contribuția experților români din afara granițelor este esențială. Avem nevoie de cunoștințele și de capacitatea dumneavoastră de inovare.

Administrația Prezidențială a cooptat în ultimii ani experți români din diaspora în grupuri de lucru pe diverse tematici, precum copiii rămași singuri în țară, repatrierea forței de muncă din străinătate, educația privind schimbările climatice și mediul, și a cooptat experți și în elaborarea unei viziuni integrate în ceea ce privește răspunsul României la aceste probleme presante. Le mulțumesc experților români din străinătate pentru implicarea în proiecte legate de sustenabilitate desfășurate în țară și îi invit să continue să lucreze cu instituțiile din România în găsirea de soluții pentru un prezent și un viitor cu un mediu mai curat, în care resursele naturale sunt protejate.

Inițierea proiectelor de colaborare și a programelor de schimburi de experiență cu prilejul unor conferințe precum cea de aici, de la Timișoara, conectează rețelele naționale de specialiști la comunități și infrastructuri internaționale de cercetare, stimulând cooperarea și generarea de soluții inovatoare, transformatoare în toate domeniile de interes strategic.

Vă mulțumesc tuturor celor care, indiferent de locul în care vă desfășurați activitatea profesională, vă păstrați preocuparea pentru a contribui la dezvoltarea și bunăstarea României!

Vă doresc mult succes în dezbateri și vă urez Sărbători Fericite!”, a transmis președintele Klaus Iohannis.