MENIU

Iohannis aruncă "bomba": Voi merge la toate ședințele de Guvern (VIDEO)

Klaus Iohannis

Anunţ surprinzător făcut, la Viena, de preşedintele Klaus Iohannis. Şeful statului a anunţat că va participa la toate şedinţele de Guvern. Totodată, Iohannis a declarat că o ordonanță pe amnistie și grațiere ar fi o eroare gravă pentru România.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, marți dimineața, la Viena, că va merge la ședințele de Guvern.

”Am solicitat agenda. Cred că trebuie să vedem lucrurile puțin în perspectivă. Ne pregătim pentru președinția UE și, chiar dacă suntem pregătiți, lucrurile nu vor fi simple. Am constatat din partea doamnei premier o dorință de colaborare. În repetate rânduri m-a invitat să colaborăm. Iată că voi colabora. Voi merge la ședințele de Guvern”, a declarat președintele.

Totodată, Klaus Iohannis a criticat intenţia liderilor PSD de a promova o ordonanţă de urgenţă pentru amnistie şi graţiere.

"Ar fi o eroare gravă. O astfel de OUG pe amnistie şi graţiere ar fi o eroare foarte gravă pentru România", a subliniat şeful statului.

sursă video: https://ec.europa.eu/avservices/video/player.cfm?ref=I165954

Reamintim că președintele Klaus Iohannis se află în cea de-a doua zi a vizitei sale la Viena, unde participă la Forumul la nivel înalt Europa-Africa.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, forumul îşi propune să consolideze parteneriatul pe termen lung al Uniunii Europene cu continentul african şi va pune accent pe stimularea investiţiilor sustenabile, crearea locurilor de muncă şi pe avansarea cooperării în era digitală.

Totodată, este vizată impulsionarea implicării sectorului privat şi fructificarea oportunităţilor de dezvoltare oferite de continentul african, în special în domeniul noilor tehnologii şi al digitalizării.

La forum vor fi reprezentate la nivel înalt statele membre UE, ale Uniunii Africane, instituţiile europene, precum şi instituţiile financiare internaţionale. Vor participa reprezentanţi ai mediului de afaceri de pe cele două continente, în special din domeniul inovaţiei, digitalizării şi start-up-urilor.